spot_img
5.4 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAnalizeMafia de la Luvru

Mafia de la Luvru

-

- Reclama -

Fostul președinte-director al muzeului Luvru, Jean-Luc Martinez, a fost pus sub acuzare pentru «spălare de fonduri și complicitate la escrocherie în bandă organizată». El a fost plasat sub control judiciar într-o anchetă deschisă pentru trafic de antichități din Orientul Mijlociu și Apropiat, relatează France Presse conform RFI.

- Reclama -

Arheolog, istoric în arta franceză și specialist în sculptura greacă antică, Jean-Luc Martinez, în vârstă de 58 de ani, a fost președintele-director al celui mai vizitat muzeu de pe planetă – muzeul parizian Luvru – între aprilie 2013 și august 2021.

- Advertisement -

În prezent, Jean-Luc Martinez este ambasador pentru cooperare internațională în domeniul patrimoniului.

Jean-Marc Martinez a fost reținut,  luni, la Oficiul central de luptă împotriva traficului de bunuri culturale. Împreună cu el au fost reținuți și doi eminenți egiptologi francezi, după cum a precizat o sursă apropiată dosarului și citată de AFP.

- Advertisement -

Cei doi specialiști au fost eliberați fără ca ancheta să continue în cazul lor.

În schimb, fostul președinte-director al muzeului a fost pus sub acuzare pentru «complicitate la escrocherie în bandă organizată» și «spălare prin falsuri privitoare la originea de bunuri ce provin dintr-un delict». 

Potrivit Canard enchaîné, anchetatorii încearcă să afle dacă Jean-Luc Martinez ar fi închis ochii în privința unor certificate false ce însoțeau 5 antichități egiptene. Una dintre ele: o piatră de granit roz, din 1327 înaintea erei noastre, pe numele lui Tutankamon. Piatra este acoperită de o lungă inscripție hieroglifică. Piatra a fost achiziționată de muzeul Luvru din Abu Dhabi, pentru câteva zeci de milioane de euro.

O anchetă preliminară pentru trafic de antichități  ce proveneau din țări din Orientul Mijlociu și Apropiat, a fost deschisă în iulie 2018 de Parchetul din Paris, prin intermediul JUNALCO – este jurisdicția națională însărcinată de lupta împotriva criminalității organizate.

În februarie 2020, investigațiile au fost încredințate unui judecător de instrucție.

Este vorba de sute de piese de artă, în valoare de zeci de milioane de euro, care se bănuie că ar fi fost traficate.

Iar în această afacere, cel puțin 3 alte persoane sunt urmărite pentru „escrocherie și spălare de fonduri în bandă organizată”.

Un expert în arheologie mediterană și soțul său au fost puși sub acuzare, în iunie 2020 și plasați sub control judiciar.

Ei sunt bănuiți că s-au ocupat de obiecte arheologice sustrase, din 2010, din state în care exista o instabilitate politică – Egipt, Libia, Yemen ori Siria.  Un germano-libanez, proprietarul unei galerii de artă, a fost reținut în acest dosar, în martie.

Oficiul central de luptă împotriva traficului de bunuri culturale încearcă acum să stabilească exact condițiile de achiziționare a 5 antichități, de muzeul Luvru din Abu Dhabi, prin intermediul acestui germano-libanez.

Piața de artă și de antichități din Paris este una dintre cele mai puternice, la nivel mondial.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img