MAE rus: Sistemul antirachetă din România intră în contradicţie cu stabilitatea Europei

Măsurile de militarizare luate de NATO în sud-estul Europei, inclusiv instalarea elementelor antirachetă în România, intră în contradicţie cu stabilitatea Europei, consideră Ministerul rus de Externe, criticând inclusiv presupusa implicare a Bucureştiului în practicile CIA, relatează agenţia TASS, citată de Mediafax.

Aleksandr Lukaşevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a reacţionat astfel la declaraţii atribuite lui Mike Rogers, preşedintele Subcomisiei pentru Forţe Strategice din Camera Reprezentanţilor. Rogers ar fi declarat că elementele antirachetă de la Deveselu vor avea, printre altele, rolul de a contracara potenţiale ameninţări din partea Rusiei.

„În acest mod, congresmanul a confirmat validitatea dubiilor Rusiei privind scopul declarat al instalării elementelor antirachetă”, a subliniat Lukaşevici.

„Rolul încredinţat României pentru acest proiect american este pe departe atât de onorabil cum este prezentat. Implicarea Bucureştiului într-un alt proiect american, confirmată de recentul raport senatorial privind actele de tortură comise în închisori CIA, i-a pus pe oficialii români, nevoiţi să evite întrebările jurnaliştilor, într-o poziţie aproape penibilă”, a subliniat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare