MAE reacţionează după ce ministrul de externe austriac a cerut tăierea alocaţiilor copiilor români

Ministerul român al Afacerilor Externe nu este de acord cu luările de poziție publice ale ministrului federal al afacerilor externe al Austriei pe tema asistenței sociale destinate lucrătorilor intra-comunitari, cu referire expresă la România, apreciind că amplificarea, în mod artificial, a unor astfel de poziționări, riscă să-i transforme pe cetățenii români care lucrează în mod legal în Austria în victime ale unei dispute politice interne.

Potrivit unui comunicat remis sâmbătă AGERPRES, MAE a transmis deja poziția sa părții austriece, prin demersuri efectuate la nivel diplomatic în cursul acestei săptămâni, atât la Viena, cât și la București, la nivelul de ambasador.

Elementele de poziție a României, transmise părții austriece, sunt următoarele: menționarea distinctă a României în contextul legat de aplicarea normelor europene în materie de export de prestații sociale (alocația pentru copii) este nejustificată în condițiile în care România se regăsește abia pe locul 5 între statele membre către ai căror cetățenii sunt transferate aceste alocații (după Ungaria, Slovacia, Polonia și Slovenia). Astfel, potrivit măsurătorilor statistice efectuate de partea austriacă, atât în privința asistenței sociale oferite, cât și a alocațiilor pentru copii, reiese faptul că cetățenii români nu sunt pe primele locuri în rândul beneficiarilor, aspect confirmat inclusiv public recent de ministrul Muncii, Rudolf Hundstrofer.

MAE precizează că libera circulație a persoanelor și lucrătorilor este un principiu fundamental al UE, care presupune aspecte concrete, printre care accesul nediscriminatoriu la serviciile sociale. Ca și ceilalți cetățeni europeni care lucrează în alte state membre, cetățenii români au și trebuie să aibă acces la prestațiile ce rezultă din munca depusă și contribuțiile lor sociale, o abordare diferită fiind profund inechitabilă și contrară dreptului european în vigoare.

„În plus, gradul de integrare al cetățenilor români aflați în Austria în societatea gazdă este unul foarte înalt, fapt confirmat în repetate rânduri de oficialii austrieci”, relevă sursa citată.

MAE mai susține că legislația europeană prevede garanții suficiente în vederea prevenirii și combaterii abuzurilor în domeniul prestațiilor sociale, iar partea română este dispusă să examineze, de la caz la caz, în dialogul cu partea austriacă, orice potențială situație de încălcare a reglementărilor în materie, concomitent cu o strânsă coordonare cu Viena la nivelul UE.

„Ministerul român al afacerilor externe apreciază că amplificarea, în mod artificial, în contextul actual premergător alegerilor regionale din Austria, a unor astfel de poziționări, riscă să-i transforme pe cetățenii români care lucrează în mod legal în Austria în victime ale unei dispute politice interne și, în același timp, să afecteze relațiile bilaterale româno-austriece. Acestea se afla în prezent la un nivel fără precedent de dezvoltare pe toate palierele, nu numai politic, ci și în sfera economică”, se mai arată în documentul citat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Bolo va fi audiat la DNA Iași in scandalul Bogoș

    Premierul Ilie Bolojan ar urma să fie audiat în...

    Coruptul ministru ucrainean al Energiei și Justiției și vila de la Geneva

    Noi informații despre averile și cheltuielile asociate familiei fostului...

    Influenceriță americană, absolventă de universitate: N-am citit niciodată o carte

    Influencerita americană Alix Earle (25), care are peste 6...

    Ucraina împotriva Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina

    Autoritățile de la Kiev nu pot amâna ani la...

    Articole relationate

    Categorii populare