Macron sare în apărarea Iranului

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a pledat miercuri pentru continuarea „dialogului permanent” cu Iranul, considerând că ţările denunţând acordul asupra programului nuclear – Statele Unite, Israelul, Arabia Saudită – ţin „un discurs care ne va conduce la război în Iran”, relatează AFP.

Franța a realizat multe contracte cu Iranul în ultimii 2 ani

Decis în continuare să meargă la Teheran, în pofida anulării vizitei pregătitoare pe care trebuia să o efectueze vineri ministrul său de externe, Jean-Yves Le Drian, şeful statului francez a explicat, cu prilejul urărilor de Anul Nou adresate presei, că „va trebui mărită presiunea internaţională asupra Iranului”, dar „nu să se întrerupă discuţiile”.

Pentru că „este pe cale să se reconstruiască pe ascuns la o ‘axă a răului’. Vedem discursul pe care îl ţin Statele Unite, Israelul şi Arabia Saudită, care sunt aliaţii noştri în numeroase privinţe: este aproape un discurs care ne va conduce la război în Iran”, a spus Emmanuel Macron. „Suntem pe cale să reproducem strategia deliberată a unora. Este important ca noi să păstrăm echilibrul în acest context”, a adăugat el.

„Trebuie o strategie regională care constă în găsirea modalităţii de a limita acţiunea Iranului” în zonă, a continuat preşedintele Franţei. „Dacă întrerupem însă toate discuţiile, există riscul de a merge până la elemente de conflict de o brutalitate extremă”, a insistat el, răspunzând întrebărilor presei.

Condiţia pentru efectuarea vizitei la Teheran este „revenirea la calm, respectarea libertăţilor. Nimic nu este avut în vedere” în contextul actual, a adăugat Emmanuel Macron.

Regimul iranian, a cărui armată de elită a proclamat miercuri sfârşitul „conspiraţiei”, se confruntă de joi cu o mişcare de protest care a făcut 21 de morţi, în majoritate protestatari, şi a dus la sute de arestări.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Vučić: Dacă vom câștiga alegerile, nicio ambasadă străină sau altcineva nu va fura această victorie

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi...

    Unde vor rușii să aibă loc negocierile cu ucrainienii și americanii

    Abu Dhabi este luat în considerare ca loc de...

    Articole relationate

    Categorii populare