Macron nervos pe Africa că a sărit în brațele Rusiei

Preşedintele francez Emmanuel Macron a criticat marţi ”ipocrizia” pe care o observă ”în special pe continentul african” de a nu recunoaşte clar ”o agresiune unilaterală” a Rusiei împotriva Ucrainei, transmite AFP conform Agerpres.

”Alegerea pe care au făcut-o europenii în primul rând nu este în niciun caz de a participa la acest război, ci de a-l recunoaşte şi de a-l numi astfel, dar văd prea adesea ipocrizie, mai ales pe continentul african (…), de a nu califica drept război” agresiunea lansată de Rusia împotriva Ucrainei, ”pentru că există presiuni diplomatice, ştiu că despre aceasta este vorba”, a spus şeful statului francez în timp ce se află într-o vizită în Camerun în cadrul unui turneu african.

Macron a susţinut că UE a decis ”să facă totul pentru a opri acest război fără a participa la el” şi a sancţiona ”Rusia pentru a-i bloca efortul de război” şi a o ”izola diplomatic”.

”Aici avem nevoie de voi (de ţările africane n.red), pentru că altfel această schemă (a invaziei Rusiei în Ucraina) se va reproduce după bunul plac. Nu aceasta este ordinea internaţională pe care o dorim, care se bazează pe cooperare şi respectarea suveranităţii fiecăruia”, a pledat preşedintele francez.

Aflat la rândul său într-un turneu african, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat, în Uganda, că ”rolul continentului african în politica noastră externă (a Rusiei, n.red.) va creşte şi o va face în mod semnificativ”.

”Aceasta se va întâmpla indiferent de ceea ce se va întâmpla în relaţiile cu Occidentul” şi este vorba despre interese pe termen lung, nu de interese conjuncturale ale Rusiei în această regiune, a adăugat ministrul rus, citat de agenţia EFE.

Şi preşedintele rus Vladimir Putin a evidenţiat intensificarea contactelor Moscovei cu ţările africane în ultimele luni, precum şi creşterea cu 34% a schimburilor comerciale ale Rusiei cu Africa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Emisarul lui Trump i-a dat mesaje ministrului de externe iranian

    Canalul direct de comunicare dintre trimisul special al Statelor...

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Articole relationate

    Categorii populare