spot_img
2.2 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăDezvaluiriMacron mută în ALDE: Cioloș, USR, Tăriceanu, Merkel și planurile de la...

Macron mută în ALDE: Cioloș, USR, Tăriceanu, Merkel și planurile de la Paris

-

Partidul preşedintelui francez Emmanuel Macron (La Republique en Marche) va trimite reprezentanţi la congresul liberalilor europeni, făcând astfel un pas important către o posibilă alianţă cu grupul liberal ALDE, în cadrul demersurilor prin care liderul de la Elysee caută aliaţi pentru alegerile europarlamentare care să susţină viziunea sa ‘progresistă’ asupra Uniunii Europene, se arată într-un articol publicat luni de politico.eu, relatează Agerpres.

- Reclama -

Acţiunea lui Macron de căutare a unor astfel de aliaţi îi are în vedere şi pe unii social-democraţi şi Verzi europeni, fapt ce riscă să-i nemulţumească pe acei liberali care îi consideră adversari pe cei din urmă.

- Advertisement -

În planurile lui Macron ar intra și fostul premier Dacian Cioloș. Și USR ar vrea să intre în ALDE.

Prin trimiterea a trei reprezentanţi ai partidului La Republique en Marche la congresul Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), care începe joi la Madrid, preşedintele Macron îşi înteţeşte campania de construcţie a unei baze proprii de putere la Bruxelles, el căutând prin participarea la congresul grupului ALDE european să convină cu acesta o platformă de campanie comună.

- Advertisement -

Dacă va reuşi, Macron ar replica în Europa construcţia politică din Franţa prin care a creat o forţă politică ce se consideră a fi o contrapondere la curentele tradiţionale de stânga şi dreapta, prin implementarea unei viziuni reprezentate de politici centriste şi de o integrare europeană sporită, combătând totodată partidele de dreapta populiste care în ultimii ani au luat avânt în UE.

În plus, pe măsură ce Angela Merkel îşi face treptat ieşirea de pe scena politică, liderul francez vede acum o oportunitate de a prelua de la cancelarul german haina leadership-ului european.

Dar dacă eşuează, Macron riscă să-şi piardă semnificativ influenţa la nivel european, întrucât nu ar mai fi sprijinit de un grup de aliaţi în rândul liderilor europeni şi în Parlamentul European care să-i susţină agenda.

O eventuală alianţă între La Republique en Marche şi ALDE european ar oferi acesteia o influenţă sporită în procesul de împărţire a posturilor importante la nivelul instituţiilor europene. Conform planului dorit de partidul La Republique en Marche, socialiştii europeni ar urma să fie retrogradaţi în poziţia a treia în rândul grupurilor politice din Parlamentul European, pe locul întâi rămânând totuşi popularii europeni.

Potrivit politico.eu, în cadrul demersului său de apropiere de ALDE european, preşedintele Emmanuel Macron a ajuns luna trecută la un acord preliminar cu premierul olandez Mark Rutte – al cărui partid VVD face parte din ALDE european – şi cu alţi prim-miniştri liberali pentru a face la europarlamentare campanie pe o platformă comună, alianţă care însă l-ar putea eclipsa pe liderul grupului ALDE, Guy Verhofstadt.

Lideri liberali europeni ar urma să discute despre o astfel de posibilă alianţă şi la o întâlnire organizată pe 13 noiembrie la Copenhaga de premierul danez Lars Lokke Rasmussen, afirmă oficiali din cadrul partidului liberal al acestuia din urmă şi din ALDE european.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img