Home Externe Macron blochează începerea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord

Macron blochează începerea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord

0

Liderii UE nu au reuşit să ajungă la un acord în privinţa începerii negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania, joi, la Bruxelles, în prima zi a reuniunii Consiliului European, a anunţat preşedintele Lituaniei Gitanas Nauseda, transmite vineri AFP conform Agerpres.

„Există o anumită dezamăgire. Trebuie să recunoaştem că nu am reuşit să ajungem la un consens pentru că trei state au refuzat să invite cele două ţări să deschidă negocierile”, a declarat presei şeful statului lituanian.

„Toată lumea recunoaşte că Macedonia de Nord a făcut multe: a schimbat numele ţării, şi-a schimbat Constituţia şi a făcut totul pentru a fi invitată, de aceea consider că absenţa unei decizii va avea consecinţe politice serioase în Macedonia de Nord”, a avertizat Gitanas Nauseda.

Franţa este una din cele 3 ţări care blochează deschiderea negocierilor şi refuză tratarea separată a celor două state candidate din Balcanii de Vest.

Ad

Exit mobile version