spot_img
luni, 2 februarie, 2026
-2.9 C
București

Macron, avocatul Kremlinului

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat luni, în timpul vizitei efectuate în Franţa de omologul său rus Vladimir Putin, pentru o apropiere între Uniunea Europeană şi Rusia şi o regăsire a încrederii într-o ordine internaţională aflată în ”recompunere”, transmit AFP și Agerpres.

În pofida ”neînţelegerilor din ultimele decenii şi a dezbaterilor despre relaţia cu Occidentul”, Rusia este o ţară ”europeană” şi ”trebuie să reinventăm o arhitectură de securitate şi de încredere între UE şi Rusia”, a spus Macron la primirea lui Putin la reşedinţa de vară din sudul Franţei a liderului de la Elysee.

Pe de altă parte, pentru soluţionarea conflictului din estul Ucrainei, Macron a susţinut în discuţia cu Putin organizarea unui summit în formatul Normandia (Rusia, Ucraina, Germania, Franţa) în săptămânile următoare, el apreciind că, în urma alegerii lui Volodimir Zelenski preşedinte al Ucrainei, există o schimbare pozitivă în relaţiile dintre Moscova şi Kiev.

Potrivit agenţiei Reuters, Putin i-a transmis lui Macron că nu vede vreo alternativă la formatul Normandia, dar s-a abţinut să se pronunţe asupra propunerii şefului statului francez privind un asemenea summit.

Liderul de la Kremlin a mai menţionat că manifestă un optimism precaut după discuţiile telefonice pe care le-a avut cu omologul său ucrainean, dar a insistat că orice nouă întâlnire pe tema crizei ucrainene trebuie să conducă la rezultate tangibile.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un român arestat la Belgrad pentru escrocherie cu carduri pe zborurile Air Serbia

    Parchetul sârb Public de Primă Instanță (PAI) a propus...

    Creșterea euro sperie bancherii europeni

    Aprecierea euro va fi în centrul reuniunii Băncii Centrale...

    Cursa LOT Oradea-Varșovia a avut sâmbătă 2 pasageri, cursa de întoarcere 16

    Aeronava care a operat cursa LOT Polish Airlines Oradea...

    Președintele FIFA cere anularea sancțiunilor împotriva fotbalului rus

    Președintele FIFA, Gianni Infantino, consideră că FIFA ar trebui...

    Rușii au lansat ofensiva la Zaporojie

    Forțele Armate Ruse, după ce au curățat zona din...

    Șefa diplomației europene nu vrea o armată europeană: Extrem de periculos

    Înaltul șef al Afacerilor Externe al UE, Kaja Kallas,...

    Articole relationate

    Categorii populare