Macron anunță Europa cu trei viteze

Preşedintele francez Emmanuel Macron a indicat vineri la Lisabona că are în vedere o Europă construită în trei cercuri în următorii 10-15 ani, cu Franţa chemată să facă parte din ţările cele mai integrate, ‘inima reactorului’, informează AFP.

Întrebat despre viziunea sa asupra Europei în cursul unei ‘consultări cetăţeneşti‘, alături de premierul portughez Antonio Costa, şeful statului francez a apreciat că arhitectura continentului (european) va evolua în următorii ani.

‘Văd un cerc larg care poate fi dincolo de cei 27, ceva între Uniunea Europeană şi actualul Consiliul al Europei’ , care va forma o ‘Europă largă, mai puţin integrată decât UE, dar foarte exigentă faţă de valorile sale’, a spus el. Acest cerc va conta ‘fie în cadrul său, fie prin acorduri strânse de asociere, pe Turcia şi Rusia’, întrucât ‘dacă vrem pace trebuie să stabilizăm aceste două puteri’, a apreciat liderul de la Palatul Elysee.

Cel de-al doilea cerc va fi ‘fără îndoială undeva între actuala Uniune Europeană şi zona euro’, potrivit lui Macron. Acesta va reprezenta o ‘piaţă unică puternică, cu o politică de suveranitate, comercială, de cercetare, inovare’ şi cu o ‘adevărată libertate de circulaţie în cadrul său’.

Al treilea cerc va fi ‘inima reactorului’, cu ‘o monedă comună, o piaţă a muncii mult mai integrată’ şi cu o ‘adevărată convergenţă socială’. Ţările din componenţa sa vor ‘merge mai departe de logica zonei euro’, a apreciat preşedintele francez, sugerând că şi-ar dori ca Franţa să facă parte din acest cerc.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare