Home Analize Macron a vorbit sârbește la Belgrad pentru a-i impresiona pe sârbi

Macron a vorbit sârbește la Belgrad pentru a-i impresiona pe sârbi

0

Emmanuel Macron a promis luni la Belgrad să facă totul pentru a obţine un compromis între Serbia şi Kosovo, recurgând chiar la lungi declaraţii în limba sârbă despre prietenia dintre Franţa şi Serbia, notează AFP.

„Voi organiza peste câteva săptămâni (la Paris) o reuniune cu liderii kosovari, cancelarul german (Angela Merkel) şi cu dumneavoastră” pentru a găsi „o soluţie globală şi permanentă”, a declarat preşedintele francez într-o conferinţă de presă organizată în comun cu omologul său sârb, Aleksandar Vucic.

Împreună cu Angela Merkel, Emmanuel Macron încearcă de un an să determine Serbia la reluarea dialogului cu fosta sa provincie, a cărei independenţă nu a recunoscut-o încă.

În contextul tensiunilor care au crescut între cele două părţi cu începere din toamnă, un summit sub egida Franţei şi Germaniei, iniţial prevăzut pentru iulie la Paris, a fost anulat din lipsă de progrese.

Luni seară, în faţa mai multor mii de sârbi entuziaşti mobilizaţi pentru oaspetele său în Parcul Kalemegdan, în centrul Belgradului, preşedintele francez i-a îndemnat pe sârbi cu o voce vibrantă să caute un „compromis bun”.

Ad

Exit mobile version