spot_img
miercuri, 24 decembrie, 2025
3.3 C
București

Lupta politică a ajuns la faza pe TAROM: PNL: Ponta să lămurească situaţia curselor Tarom, se foloseşte de instituţii pentru a opri Opoziţia

PNL a cerut, marţi, premierului Victor Ponta să lămurească, public situaţia curselor TAROM, acuzându-l că se foloseşte de instituţiile statului pentru a împiedica Opoziţia să fie prezentă la dezbaterea din Parlament privind modificarea Statutului senatorilor şi deputaţilor.

Potrivit unui comunicat de presă al liberalilor, ”PNL suspecteză că PSD şi Victor Ponta se folosesc de instituţiile statului pentru a împiedica Opoziţia să fie prezentă la o dezbatere capitală pentru Statutul senatorilor şi deputaţilor”.

”PNL cere premierului Victor Ponta să lămurească, public, situaţia curselor TAROM prin care zeci de senatori şi deputaţi au fost impiedicaţi să ajungă la Parlament unde trebuie să se discute modificarea Statutului parlamentarilor. PNL solicită ca astăzi, în cel mai scurt timp, Statutul să fie supus modificării în plenul Parlamentului, astfel încât senatorii şi deputaţii Opoziţiei să poată contracara eventualele derapaje ale PSD”, au transmis liberalii.

În cursul dimineţii de marţi, senatorul PNL Cristian Bodea a susţinut, într-o postare pe Facebook, că „zeci de parlamentari din opoziţie” ar fi blocaţi în aeroporturi în Banat, Crişana, jumătate din Moldova, el continuând: „Sigur nu are nicio legătură cu faptul ca la ora 14.00 începe plenul comun intempestiv pus la cale de PSD”.

„Avionul de la Timişoara trebuia să plece la 8.45, cică decolăm abia la 12.30. Teoretic. La Iaşi aud că e la fel: 4 ore întârziere. Scuza aceeaşi: TAROM pretinde că s-au stricat ambele avioane şi trebuie să trimită altele”, a scris Bodea pe Facebook.

„Acum, la o numărătoare simplă avem câteva zeci de parlamentari din opoziţie blocaţi în aeroporturi: Banat, Crişana, jumatate din Moldova. Sigur nu are nicio legătură cu faptul că la ora 14.00 începe plenul comun intempestiv pus la cale de PSD. Şi nu va avea nicio legătură cu urletele lui Zgonea că PNL boicotează corectarea Statutului parlamentarilor. Da’, siguuuuuur…”, a continuat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Dâmbovița anunță noi investiții in sistemul medical

    Sfârșitul de an aduce noi contracte de finanțare semnate...

    Până la pacea din Ucraina, rușii și americanii fac proiecte economice. ȚINTELE

    Uniunea Industriașilor și Antreprenorilor din Rusia (RSPP) continuă dialogul...

    SUA au desfășurat trupe masive spre Venezuela

    Statele Unite au desfășurat săptămâna aceasta în Caraibe un...

    Avertisment de la Cernobîl

    Sarcofagul de la Centrala Nucleară de la Cernobîl s-ar...

    Ucrainienii au fugit dintr-un oraș considerat cheie de ruși

    Armata ucraineană a abandonat orașul Seversk din Donbas pentru...

    Trump a zburat cu avionul lui Epstein de cel puțin 8 ori

    Cel de-al treilea lot de documente publicate de Departamentul...

    Green Line in Valea Jiului

    Consiliul Județean Hunedoara anunță punerea în funcțiune a sistemului...

    Articole relationate

    Categorii populare