Ludovic Orban anunță că nu renunță la impozitarea IT-iștilor

Liderul PNL, Ludovic Orban, spune că, atunci când a vorbit despre impozitarea IT-iștilor, a vorbit despre un principiu – cel al echității fiscale, considerând că nu se pot crea privilegii pentru anumite categorii profesionale. Potrivit lui Orban, pe același principiu care funcționează acum ar trebui scutiți, de exemplu, profesorii de informatică, pentru că ei îi formează pe IT-iști, transmite Hotnews.

„Este o declarație în care am vorbit despre principiul echității fiscale, iar în acel context am făcut acea declarație. Sunt adept al echității fiscale și consider că prin orice alt principiu se pot crea privilegii pentru anumite categorii profesionale și am exemplificat cu IT-iștii. Nu am nimic cu IT-iștii, dimpotrivă, îmi doresc dezvoltarea acestui sector, dar nu este normal ca ei să fie scutiți de impozit, iar alte categorii nu. Pe principiul acesta hai să îi scutim și pe profesorii de informatică, pentru că ei îi formează pe IT-iști”, a declarat Ludovic Orban, duminică, pentru HotNews.ro.

El a reamintit că această măsură a fost luată în timpul guvernării Adrian Năstase, pentru a împiedica exodul IT-iștilor, spunând însă că sunt o mulțime de alte categorii profesionale care pleacă din țară.

Liderul PNL a mai spus că nu își retrage declarațiile, subliniind că este vorba despre un principiu ca toți să fie tratați egal.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare