Ludovic Orban acuză PSD de boicot

Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, joi, că PSD nu doreşte ca alegerile locale de anul viitor să se organizeze pe noua lege electorală şi a acuzat un ”boicot ascuns” al social-democraţilor, atragând atenţia că adoptarea acestei legi trebuie făcută până cel târziu 1 iunie 2015.

”Dacă va organiza o întâlnire cu partidele politice, preşedintele va face consultările pe tema adoptării codului elecotoral”, a mai spus Orban, precizând că doreşte să tragă un semnal de alarmă, cu privire la legea alegerilor locale, ”care se află într-o urgenţă reală”.

Orban a precizat că liberalii atrag atenţia asupra urgenţei adoptării legii elecotrale, astfel că adoptarea acestei legi trebuie făcută până cel târziu 1 iunie 2015. Liderul deputaţilor PNL a explicat că există o exigenţă constituţională cu privire la modificarea legislaţiei electorale, care trebuie făcută cu cel puţin un an de zile înainte de data alegerilor.

”Pentru alegerile locale, termenul limită de promulgare este în jurul datei de 15 iunie, pentru că alegerile locale trebuie organizate în jurul acelei date, întrucât expiră mandatele aleşilor locali care au intrat în mandat în 2012. Aş vrea să trag un semnal de alarmă şi cred că ar fi foarte potrivită o consultare organizată de preşedintele României, pentru că simt un boicot, nu făţiş, ci un boicot ascuns din partea formaţiunilor politice, în principal un boicot din partea PSD, care, în opinia mea, nu îşi doreşte ca viitoarele alegeri locale să fie organizate în baza noii legi adoptată de comisia de cod electoral”, a explicat Ludovic Orban.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful industriașilor ruși: Urmează concedieri

    Rusia nu ar trebui să se aștepte la o...

    Bulgaria suspendă ajutorul financiar și militar acordat Ucrainei: Avem deficit

    Prim-ministrul bulgar, Rumen Radev, a anunțat că suspendă ajutorul...

    Musk susține o campaniei pentru revenirea lui Jensen Huang în funcția de CEO al Nvidia

    Antreprenorul american Elon Musk a anunțat că s-a alăturat...

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare