Ludovic Orban: 70% din populaţie „vibrează” la elemente de doctrină naţională şi creştină

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că în România 70% din populaţie „vibrează” la elemente de doctrină naţională şi creştină şi în aceste condiţii nu se poate „bate” doar pe o nişă de 15-17% care cuprinde publicul modern sau progresist, ci trebuie să reprezinte şi alţi cetăţeni.

„La ora actuală există în România aproximativ 65-70% din populaţie care adoră sau simpatizează, vibrează la elemente de doctrină naţională, patriotică, creştină, cu baza conservatoare, cu fundamentele tradiţionale ale societăţii româneşti, satul românesc, şcoala, biserica, familia, sunt lucruri fundamentale în dezvoltarea societăţii româneşti, sunt valori pe care noi trebuie să le apărăm, ca şi partid politic. Nu pot să mă bat pe o nişă de 15-17% care cuprinde numai publicul ăsta, să-i zicem, modern sau progresist, în condiţiile în care avem un bazin atât de larg de expunere pe care noi PNL trebuie să îl reprezentăm, nu să lăsăm PSD-ul mincinos care a ţinut România pe loc şi care nu a făcut altceva decât să menţină subdezvoltarea României şi statul pe loc în competiţie cu celelalte ţări occidentale sau nu o să le lăsam la alţi demagogi care s-au trezit peste noapte şi se bat cu cărămida în piept că sunt naţionalişti. PNL chiar în domeniul ăsta are cu ce se prezenta în faţa oamenilor şi este foarte competitiv. Noi trebuie să analizăm pe lângă electoratul nostru tradiţional, trebuie să vedem bazinul de extindere”, a afirmat Ludovic Orban.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare