Lucian Bode: La PSD se fac planuri pentru preluarea preşedinţiei partidului pentru că ştiu că preşedinţia României nu o vor câştiga niciodată

Secretarul general al PNL; Lucian Bode, afirmă despre Mircea Geoană, George Simion şi Elena Lasconi, fără a pronunţa numele celor trei, că aceştia se află în cursa electorală pentru preşedinţia României „pentru candidatul social-democraţilor, care dacă ajunge în turul doi trebuie să aibă un contracandidat comod”. ”Acel adversar comod nu este Nicolae Ciucă pentru că Nicolae Ciucă este singurul care îl poate învinge pe candidatul stângii”, adaugă Bode.

Candidatul PSD are de dus o bătăile cu fostul preşedinte PSD, acum independent şi fostul lor copil de mingi pe stadioane, acum extremist. Pe spaţiul stângii, aşadar, e aglomeraţie mare. E prima dată în istorie când pe electoratul lor se bat mai mulţi PSD-işti, unul mai roşu ca celălalt. Pe spaţul de dreapta e Nicolae Ciucă şi cam atât. Mai e o doamnă nou venită, dar ea nu ştie încă în ce barcă se află, dacă e de dreapta, dacă să câştige voturile progresiştilor sau voturile suveraniştilor. De fapt, toţi trei fac jocul PSD şi lumea trebuie să ştie că ei sunt în luptă pentru candidatul social-democraţilor, care dacă ajunge în turul doi trebuie să aibă un contracandidat comod. Acel adversar comod nu este Nicolae Ciucă pentru că Nicolae Ciucă este singurul care îl poate învinge pe candidatul stângii. Cam aşa stau lucrurile şi indiciul cel mai bun este că toţi ne atacă pe noi”, a afirmat Lucian Bode în discursul ţinut duminică, în deschiderea Consiliului Naţional în cadrul căruia PNL validează candidatura lui Nicolae Ciucă la preşedinţia României.

„Adversari noştri sunt foarte agitaţi şi asta denotă un singur lucru: disperare. La PSD se fac planuri pentru preluarea preşedinţiei partidului, pentru că ştiu că preşedinţia României nu o vor câştiga niciodată. La USR există aceeaşi logică şi vedem permanent cum tabăra celor care ne-au ameninţat de ani de zile şi care nu au trecut de 8% în ultimele alegeri îi sapă de pe acum groapa candidatei”, adaugă Bode. 

El a făcut referire şi la guvernarea comună, la faptul că PNL a fost „ferm pe poziţii” corectând tentativele socialiştilor de a atenta la cota unică, la Pilonul 2, la pensiile românilor” arătând că „pesediştii şi-au arătat năravul de prea multe ori şi nu mai pot fi crezuţi”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Sârbii merg înainte cu Porțile de Fier 3

    Ministerul sârb al Mineritului și Energiei a comunicat că...

    Papa îngrijorat de apocalipsa pe care o poate provoca inteligența artificială

    Conducătorul Bisericii Romano-Catolice, Papa Leon al XIV-lea, este îngrijorat...

    Siegfried anunță război cu serviciile din Biserică

    Siegfried Mureșan și-a lansat azi un document care conține...

    Țoiu, întrevederi „cheie” la New York: Vanuatu, Ghana și Maroc

    „Ministrul român de externe Oana Țoiu a avut întrevederi...

    Articole relationate

    Categorii populare