Lovitură pentru americani în Golful Persic și în nordul Oceanului Indian

Un ofiţer de rang înalt din armata iraniană a anunţat sâmbătă formarea unei noi alianţe navale în Golful Persic şi în nordul Oceanului Indian, din care vor face parte Iran, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU), Oman, Qatar, Irak şi India, relatează agenţiile DPA şi EFE conform Agerpres.

„Vom asista curând la eliberarea regiunii noastre de forţele neautorizate”, a declarat comandantul forţelor navale iraniene, Shahram Irani. „Membrii din regiune vor juca un rol dominant în domeniul securităţii prin desfăşurarea propriului lor personal militar”, a explicat militarul iranian, fără a preciza când ar urma să fie constituită această alianţă sau cum va acţiona ea în mod efectiv.

Statele menţionate de el nu au confirmat deocamdată alianţa evocată. Dar anunţul Teheranului survine după ce, în urma unei medieri chineze, Iranul şi Arabia Saudită, ţări care se confruntă indirect în conflictul din Yemen, au convenit să-şi reia relaţiile diplomatice, situaţie ce implică o schimbare strategică majoră în regiune.

Ministrul de externe iranian, Hossein Amir-Abdollahian, şi omologul său saudit, Faisal bin Farhan Al Saud, au avut joi o întrevedere în oraşul sud-african Cape Town, în marja reuniunii miniştrilor de externe din statele grupului BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud). La această reuniune au participat de asemenea ţările apropiate acestui grup sau care doresc să devină membre ale BRICS, un bloc care urmăreşte să constituie o contrapondere politică şi economică în faţa puterilor occidentale într-o lume multipolară.

Iranul şi Arabia Saudită, împreună cu Algeria, Argentina, Emiratele Arabe Unite şi Venezuela se numără printre ţările care au cerut formal aderarea la BRICS ori şi-au exprimat interesul pentru aderare.

De asemenea, Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat miercuri că s-au retras în urmă cu două luni din coaliţia de securitate maritimă în Orientul Mijlociu, condusă de SUA.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Vicepreședintele Zanzibar al lui Bolo acuzat de șantaj: Ce a făcut primarul bătăuș al Reșiței

    Ionuț Popovici, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate...

    Șeful Statului Major General al Armatei Ruse: Producția de oțel din Ucraina a fost oprită

    Șeful Statului Major General al Forțelor Armate Ruse, Valeri...

    Articole relationate

    Categorii populare