Lovitura dură rusească a coronavirusului

Rusia nu a atins încă punctul de maximă profunzime al crizei provocate de pandemia de coronavirus. Pentru întreprinderile mici și mijlocii, problemele vor începe spre sfârșitul verii, la toamnă sau spre sfârșitul anului în curs, a apreciat președintele fondului Skolkovo, fostul vicepremier Arkadi Dvorkovici, citat de RIA Novosti și Vești din Rusia.

”Elementul specific al acestei crize rezidă în globalitatea ei – asta în primul rând. Este mult mai globală decât oricare dintre crizele din ultimii, nu știu, 30-40 de ani. Pentru că oricare dintre celelalte crize au fost mult mai puțin globale, chiar și criza financiară din 2008, ca să nu mai vorbim despre propriile crize, locale. Această criză a afectat întreaga lume”, a spus Dvorkovici la forumul Innoprom, unde a fost întrebat care este trăsătura specifică a crizei generată de pandemie.

A doua particularitate a actualei crize rezidă, potrivit afirmațiilor sale, în imposibilitatea de anticipa când se va termina pandemia. Iar a treia este că nimeni nu știe în ce punct al crizei se află, acum, omenirea.

Optimiștii cred că suntem deja undeva la fund, iar în Europa unii au început chiar să iasă din criză. Eu cred însă că noi nu am atins punctul maxim de profunzime pentru simplul motiv că, în special în Rusia, abia pășim în cea mai dificilă perioadă a crizei. Desigur, poate acest lucru vizează, într-o mai mare măsură, întreprinderile mici și mijlocii, cu care dialogăm mai mult decât cu marele business. Acolo toate problemele urmează să vină, spre sfârșitul verii, la toamnă, poate și spre sfârșitul anului”, a adăugat Dvorkovici.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un fost ofițer ucrainean care a dezertat in Rusia a fost ucis in Crimeea

    Fostul ofițer ucrainean Robert Șagheev (49), care era comandantul...

    Premierul ungar ironizează România: Noi lucrăm cu planurile realizate de cei mai buni ingineri

    Situația de la centrala nucleară Cernavodă, oprită de România...

    Newsweek: Căldura anormală și seceta din Europa avantajează Rusia

    Căldura anormală și seceta din Europa au complicat rutele...

    Furtuna perfectă se pregătește să lovească Ucraina

    Perturbările din porturile ucrainene de la Marea Neagră, creșterea...

    Expresul Caspic, ruta strategică care evită Occidentul

    Rusia a creat „în secret” o rută strategică de...

    Medicii sârbi care acceptă să lucreze la sate vor avea un salariu cu 15 până la 20% mai mare

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat astăzi că medicii...

    Articole relationate

    Categorii populare