spot_img
10 C
București
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăALEGERI 2020Locotenentul lui Bolojan a dezertat și îl acuză pe Faraon

Locotenentul lui Bolojan a dezertat și îl acuză pe Faraon

-

Un „locotenent” din „armata” lui Ilie Bolojan a dezertat. Fost consilier municipal în Oradea, apoi consilier judeţean, stomatologul Sebastian Lascu a demisionat din PNL Bihor, nemulţumit că în partid nu mai există meritocraţie, iar „veteranii” au fost înlăturaţi discreţionar de preşedintele Ilie Bolojan, pentru a le face loc unor oameni noi.

Într-un interviu acordat BIHOREANULUI, Lascu spune că bugetarii au acaparat PNL Bihor, care astfel se îndepărtează de liberalism, că traseiştii sunt acceptaţi prea uşor în organizaţie şi că Bolojan este „faraonizat” de subalternii din partid, care nici nu-i mai dezbat deciziile. Fostul liberal mai spune că tot „bugetarii politici” l-au făcut şi pe Florin Birta primarul Oradiei, preferând în Primărie un şef produs de partid şi, astfel, mai lipsit de autoritate.

- Advertisement -

„Oameni noi au venit sus pe val”

– Aţi demisionat după 23 de ani de activitate în PNL motivând că nu s-a reuşit instaurarea meritocraţiei în organizaţia din Bihor şi l-aţi dat exemplu, indirect, pe sociologul Adrian Hatos, ajuns senator la scurt timp după ce a devenit membru şi v-a „suflat” o poziţie de candidat la care aţi aspirat. Care sunt detaliile acestei demisii?

- Advertisement -

– În fiecare poziţie în care am fost susţinut, în Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, am muncit şi am încercat să aduc capital de imagine partidului, prin idei noi şi implicarea în proiectele existente. Eu am provenit din rândul Tineretului Naţional Liberal, unde am intrat la 18 ani, am avut un parcurs gradual şi normal că doream să merg mai departe. S-a întrerupt firul evoluţiei când am candidat pentru o poziţie de Senat, semi-eligibilă, şi nu am avut susţinere. Dl Hatos este o victimă colaterală, nu am nimic personal cu dânsul, dar într-un partid mare cum a ajuns PNL Bihor nu era necesar să aduci oameni noi pentru imagine, ci era bine să-ţi hrăneşti oamenii care s-au implicat de când partidul era la un scor foarte mic. Eu am fost în echipa dlui Bolojan când nu era nici prefect, am muncit alături de el la toate proiectele din Oradea. Era normal să-i susţină pe cei care au fost lângă el. Într-un partid în care s-a muncit ani de zile, oameni noi au venit sus pe val. Dacă PNL va ajunge în opoziţie, aş vrea să-i văd cum vor simţi lupta.

– Cum s-a ajuns aici, ca în locul unui vot nominal, preşedintele partidului să propună o listă de candidaţi, pe care se regăseau şi nume noi pentru partid?

– Până la urmă, a fost o decizie prin vot a organizaţiei, dar e clar că preşedintele a avut un cuvânt greu de spus. Însă nu este corect. E bine să fie o schimbare în politică, să nu se ajungă la „dinozauri”, dar trebuie să le dai tinerilor semnalul că, dacă muncesc, au şansa să crească.

– Totuşi, aţi demisionat luni bune mai târziu. De ce şi ce s-a întâmplat în acest interval?

– Am considerat că aş putea să fac un rău partidului dacă aş demisiona în momentul alegerilor, ceea ce nu am vrut.

Statutul PNL, încălcat de Bolojan

– Aţi fost vicepreşedinte PNL Bihor şi prim-vicepreşedinte PNL Oradea, aşadar aţi avut legitimitatea, chiar obligaţia să ridicaţi aceste probleme în partid. I-aţi spus preşedintelui Bolojan şi colegilor nemulţumirile dvs.?

– I-am transmis mesajul domnului preşedinte Bolojan, pentru că nu am reuşit să stăm de vorbă. După ce am insistat câteva luni cu telefoanele, fără să mi se răspundă, am considerat că doar prin demisie mai puteam demonstra că lipsa de dialog este anormală. Foarte mulţi colegi mi-au spus că sunt de acord cu mine.

– Au spus-o şi în partid?

– Nu. Se poate să fie şi din cauza faptului că foarte mulţi membri PNL Bihor sunt bugetari politici, cu o reticenţă în a-şi exprima părerile. Dar îi fac mai mult rău (lui Bolojan – n.r.) dacă nu îi spun şi lucrurile pe care nu vrea să le audă, ajungând să-l faraonizeze, fără voia lui. Dacă ai făcut toate acele lucruri bune pentru Oradea, nu înseamnă că ai dreptul să încalci statutul şi regulile după care partidul funcţionează.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img