spot_img
6.6 C
București
vineri, decembrie 20, 2024
AcasăAnalizeLiz și-a dat afară ministrul de Finanțe după 6 săptămâni

Liz și-a dat afară ministrul de Finanțe după 6 săptămâni

-

Ministrul Finanţelor din Marea Britanie, Kwasi Kwarteng, a confirmat vineri că a fost demis de premierul Liz Truss, la mai puţin de şase săptămâni de la numirea sa în funcţie, transmite Reuters.

- Reclama -

„Mi-aţi cerut să demisionez din postul de cancelar al Trezoreriei. Am acceptat”, a scris Kwasi Kwarteng într-o scrisoare către premierul Liz Truss, publicată pe contul său de Twitter.

- Advertisement -

Cotidianul The Times susţine că Jeremy Hunt, fost ministru britanic al Afacerilor Externe, a fost numit în postul de ministru de Finanţe. Anunţul oficial ar urma să fie făcut în scurt timp de premierul Liz Truss.

Demiterea lui Kwasi Kwarteng vine înaintea unei conferinţe de presă a premierului britanic, la care Liz Truss ar urma să anunţe în mod public renunţarea la o parte din măsurile din pachetul economic controversat pe care l-a prezentat la finele lunii trecute. Printre altele, Liz Truss ar urma să anunţe că va păstra, în cele din urmă, planul predecesorului său, Boris Johnson, de a majora impozitul pe companii de la 19% până la 25%, potrivit mass media britanice.

- Advertisement -

În data de 23 septembrie, premierul Liz Truss şi ministrul de Finanţe, Kwasi Kwarteng, au prezentat cel mai radical pachet de reduceri de taxe de după anul 1972, diminuând povara fiscală atât pentru angajaţi cât şi pentru companii, şi în paralel au anunţat o creştere semnificativă a împrumuturilor, totul în încercarea de a stimula potenţialul economiei de creştere pe termen lung.

Însă acest plan a declanşat o criză de încredere în Guvernul britanic, afectând valoarea lirei sterline şi preţul obligaţiunilor guvernamentale, astfel încât Banca Angliei a fost nevoită să intervină pe piaţă pentru a evita prăbuşirea fondurilor de pensii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img