Live Science: Orașe ar putea fi construite pe Lună și Marte

Planeta Marte este străbătută de uriaşe tuburi de lavă, cu plafoane care ajung la înălţimi care rivalizează cu celebra Empire State Building. Astfel de tuburi de lavă, însă şi mai mari, se găsesc şi pe Lună, cu diametre ce depăşesc înălţimea turnului Burj Khalifa din Dubai, conform unui nou studiu care arată că în aceste refugii naturale pot fi construite viitoare habitate umane pe aceste corpuri cosmice, transmite luni Live Science conform Agerpres.

Aceste sisteme de caverne subterane sunt locuri ideale pentru construcţia taberelor permanente, pentru că sunt ferite de puternicele radiaţii solare de la suprafaţă.

Un tub de lavă este un tunel săpat de un torent de magmă în drumul său spre suprafaţă, în timpul unei explozii vulcanice. Cercetătorii speculează încă din anii ’60 că astfel de tuburi de lavă există şi pe Marte şi pe Lună, iar în ultimii ani sondele orbitale au transmis numeroase imagini de pe Marte şi Lună în care se vede că aceste coridoare subterane săpate de magmă sunt foarte numeroase. În cadrul unui nou studiu publicat la 20 iulie în revista Earth-Science Reviews cercetătorii susţin că a venit timpul ca aceste structuri să fie explorate.

„Cele mai mari tuburi de lavă de pe Pământ au diametrul de aproximativ 40 de metri. Sunt deci similare unui tunel de cale ferată foarte mare”, explică unul dintre autorii acestui studiu, Riccardo Pozzobon, geolog la Universitatea din Padova (Italia).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Emisarul lui Trump i-a dat mesaje ministrului de externe iranian

    Canalul direct de comunicare dintre trimisul special al Statelor...

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Articole relationate

    Categorii populare