Live Science: Oamenii ar putea trăi între 120 şi 150 de ani

Oamenii ar putea trăi între 120 şi 150 de ani, dar nu mai mult decât această „limită absolută” a duratei de viaţă, conform unui nou studiu publicat online, la 25 mai, în jurnalul Nature Communications, transmite duminică Live Science conform Agerpres.

Acest studiu a fost realizat de cercetători din cadrul companiei de biotehnologie Gero, din Singapore, de la Roswell Park Comprehensive Cancer Center din Buffalo, New York şi respectiv de la Institutul moscovit Kurchatov.

Cercetătorii au folosit modele matematice pentru acest studiu şi au ajuns la concluzia că după acest interval de vârstă, de 120 – 150 de ani, organismul uman îşi pierde complet abilitatea de a se reface după expunerea la factori de stres precum bolile sau accidentările, iar rezultatul este invariabil decesul. Pe de altă parte, dacă vor fi dezvoltate terapii pentru a extinde rezistenţa organismului, oamenii ar putea trăi mai mult şi ar putea fi mai sănătoşi, conform studiului.

Astfel de cercetări „se bazează pe date istorice şi din prezent cu privire la populaţiile de oameni. Sunt supoziţii, dar sunt supoziţii bazate pe date concrete”, a declarat pentru Live Science Judith Campisi, profesor la Buck Institute for Research on Aging din Novato, California, care nu a fost implicată în noul studiu.

Cercetătorii au analizat volume mari de date din SUA, Marea Britanie şi Rusia, ce au cuprins informaţiile medicale anonime ale unui număr de peste 500.000 de persoane. Ei au utilizat date obţinute în urma unui simplu test de sânge, disponibil pentru aproape toţi subiecţii cuprinşi în cercetare. Subiecţii au repetat aceste teste de sânge de câteva ori în cursul mai multor luni.

Cercetătorii au analizat două rezultate obţinute în urma testelor de sânge pentru trei grupuri de vârstă diferite: raportul dintre două tipuri diferite de globule albe, precum şi variabila dimensiunii globulelor roşii. La fel cum părul unei persoane albeşte mai mult pe măsură ce înaintează în vârstă, aceste două variabile se modifică pe măsură ce îmbătrânim, susţine Dr. Marc J. Kahn, decanul Şcolii de Medicină Kirk Kerkorian. Oamenii denumesc aceste variabile biomarkerii îmbătrânirii.

După ce au realizat aceste teste de sânge, cercetătorii au apelat la un model matematic pentru a determina aşa-numitul „indicator dinamic al stării organismului” (DOSI) pentru fiecare persoană – în esenţă un indicator al „vârstei biologice” ce poate fi folosit pentru a evalua cât de rapid se poate reface o persoană expusă la un factor biologic de stres, cum ar fi o boală sau o accidentare.

„Autorii pot folosi acest indicator DOSI pentru a evalua timpul de recuperare”, a declarat Kahn, care nu a fost nici el implicat în acest studiu. „Problema este că, de la un anumit punct al îmbătrânirii, timpul de recuperare devine atât de îndelungat încât ne pierdem rezilienţa”. Pornind de la tendinţele evidenţiate de aceste date, cercetătorii au descoperit că între vârstele de 120 şi 150 de ani rezilienţa dispare complet, iar persoana nu mai poate supravieţui stresului biologic la care este expus organismul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare