Atât istoricul Ion Aurel Pop cât și jurnalistul Cornel Nistorescu explică prezența lor în lista celor 200 de presupuși colaboratori ai Securității prin faptul că ar fi publicat articole în reviste pentru românii din străinătate, susținute de statul comunist.
Într-un articol din publicația Cotidianul, pe care o conduce, jurnalistul Cornel Nistorescu afirmă că nu a fost implicat în nici o operațiune care să aibă conotații de poliție politică sau de poliție secretă. El spune că nu a turnat pe nimeni, nu a supravegheat pe nimeni și nu a informat nici un serviciu.
”Că am fost de acord – spune jurnalistul – ca doi colaboratori mediocri de la Viața Studențească, deveniți între timp ofițeri pe nu știu unde, să folosească un articol de-al meu din Suplimentul Literar Artistic al Scânteii Tineretului nu poate fi socotită colaborare, nici supraveghere, nici informare. Sau dacă ar fi socotită, atunci, jumătate cade, pentru că respectivul articol despre crimele comise la Oarba de Mureș a fost rescris mai mult de două treimi după mintea respectivilor băieți”.
Cu ani în urmă, am precizat în Evenimentul zilei că, în cazul în care un arhivist poate duce șefilor săi o hârtie cu semnătura mea ca angajament sau ca delațiune, se poate lăuda că a obținut eliminarea mea din presă”, spune Cornel Nistorescu.
La rândul său, istoricul clujean Ion Aurel Pop, care tocmai a fost desemnat președinte al Academiei Române, a declarat pentru DC News că nu a semnat niciun acord de colaborare, cu nicio formă a Securităţii, interne sau externe.
”Dar – precizează istoricul – rugat de profesorul meu, academicianul Ştefan Pascu, fost rector al UBB, i-am predat, între anii 1985-1987, câteva articole de popularizare a istoriei noastre, ‘pentru o publicaţie a emigraţiei române’ (după cum mi-a spus). Mi-a şi adus apoi două numere dintr-o revistă apărută în Germania. Chiar dacă aş fi vrut să refuz, nu puteam, pentru că era şeful meu de catedră şi conducătorul meu de doctorat. Pe de altă parte, a publica înainte de 1989 în străinătate era ceva aproape de neimaginat. Era important şi pentru raportarea activităţii de cercetare, iar posibilităţi de publicare (în afara propagandei de partid) erau infime. Profesorul Pascu era liber să călătorească şi am fost convins că, în călătoriile sale, fusese rugat să dea materiale de istorie… Cred că de aceea apar pe acea listă publicată în Revista 22. Un alt motiv nu există! De altfel, în dreptul numelui meu scrie NU!’, a spus preşedintele Academiei Române şi rector al Universităţii Babeş-Bolyai, Ioan-Aurel Pop pentru DC News..
Istoricul Cosmin Popa spune că, în lipsa dosarelor personale, nu se poate spune cu certitudine cine de pe acea listă a fost sau nu colaborator.
”Odată cu parțiala transparentizare a arhivelor fostei Securități, s-a format în ultimii ani impresia că toate secretele și explicațiile referitoare la istoria comunismului se află în arhivele Securității. În realitate, lucrurile sunt departe de a fi așa. Trebuie să ținem cont de faptul că Securitatea, contrar unei performanțe în materie de intelligence mai mult decât modeste, încerca mereu să-și arate utilitatea și să dea impresia fie că poate controla orice persoană cu care se află în contact, fie că poate influența evenimente, fie că poate dicta comportamente. Chiar acum câteva minute am încheiat convorbirea cu profesorul Virgil Ciocâltan, de la Institutul Nicolae Iorga, despre rațiunile pentru care ar fi putut figura pe o astfel de listă. Și mi-a spus că nu doar că nu a scris la Tribuna României sau la revista România, publicații ale regimului comunist destinate emigrației românești, dar nici nu a avut vreo relație cu Securitatea, alta decât că a fost invitat destul de insistent să lucreze în Securitate sau în Ministerul de Externe, fiind cunoscător de limbă arabă. Securitatea mințea copios în documentele sale. Pe această listă de 200 găsim persoane cu grade foarte diferite de colaborare cu regimul comunist. Această listă, fără dosarele personale din arhivele Securității, nu e altceva decât o modalitate extrem de perfidă de a colporta zvonurile și minciunile Securității”, spune istoricul Cosmin Popa.
