Liderul grupului parlamentar al lui Viktor Orbán: Dacă pentru suedezi aderarea la NATO este importantă să vină la Budapesta

Máté Kocsis, liderul grupului parlamentar Fidesz, a declarat că ratificarea aderării Suediei la NATO ar putea avea loc la începutul sesiunii parlamentare ordinare, dar pentru aceasta este nevoie de o întâlnire la Budapesta a celor doi premieri.

Máté Kocsis a scris, luni, pe pagina sa de socializare că, din punctul său de vedere, ratificarea aderării Suediei la NATO ar putea avea loc „chiar la începutul” sesiunii parlamentare ordinare, dar acest lucru necesită o întâlnire, la Budapesta, între cei doi prim-miniştri. „Dacă aderarea este importantă pentru suedezi, atunci vor veni aici, aşa cum s-au deplasat în Turcia”, a explicat politicianul în postarea sa.

La iniţiativa partidelor de opoziţie, preşedintele László Kövér a convocat pentru luni o sesiune extraordinară a Parlamentului ungar.

Sesiunea a fost iniţiată de Partidul Socialist Maghiar (MSZP), susţinută de grupurile parlamentare Convenţia Deocratică (DK), Momentum, Jobbik, Párbeszéd (Dialog) şi Politica Poate fi Altfel (LMP), precum şi de un deputat independent. Pe lângă votul final asupra proiectului de lege privind aderarea Suediei la NATO, pe ordinea de zi au fost introduse şi două iniţiative ale opoziţiei.

Propunerea privind aderarea Suediei la NATO a fost dezbătută anul trecut, în data de 1 martie, în Parlamentul Ungariei şi a rămas doar votul final.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Germanii investesc masiv in China

    ZF LIFETEC, brandul de siguranță pasivă al ZF, lider...

    Consilierul lui Zelenski: Nu putem recuceri teritoriile pierdute

    Ucraina nu va putea recâștiga controlul asupra teritoriilor pierdute...

    Articole relationate

    Categorii populare