Liderul Dreptei franceze bagă România într-un asasinat

Liderul partidului francez de dreapta Republicanii, Laurent Wauquiez, şi-a manifestat surprinderea faţă de tăcerea autorităţilor franceze cu privire la ceea ce el a numit asasinarea unei jurnaliste în România, fapt care în realitate nu s-a întâmplat, politicianul francez confundând aparent România cu Bulgaria sau Slovacia în declaraţia sa ce s-a dorit a fi în primul rând un atac la adresa preşedintelui Emmanuel Macron, scrie joi presa franceză citată de Agerpres.

Invitat miercuri la postul France Inter, liderul dreptei franceze s-a enervat după ce i-a fost adresată o întrebare despre premierul ungar Viktor Orban. ”Există astăzi în Europa un anumit număr de ţări care pun o problemă asupra funcţionării democraţiei. Şi sunt uimit să văd uneori indignarea selectivă de care, de altfel, dăm dovadă în această dimineaţă, punându-ne toate tunurile pe Ungaria (…) Dar de România nu mă întrebaţi. Una dintre colegele voastre (jurnaliste n.red) a fost ucisă în România, ţară condusă de socialişti”, a afirmat Laurent Wauquiez. Iar ”în România aveţi un guvern care este susţinut de Emmanuel Macron’‘, mai crede liderul partidului Republicanii, citat de 20minutes.fr.

El afirmase săptămâna trecută acelaşi lucru într-un interviu acordat postului BFMTV, de asemenea într-o declaraţie critică la adresa lui Macron şi în care îl atenţiona pe reporter să nu facă din Viktor Orban ‘‘ţapul ispăşitor’‘ în ce priveşte democraţia şi libertatea presei. ‘‘Aveţi în România un guvern care este susţinut de Emmanuel Macron şi unde a fost asasinată o jurnalistă, ceea ce pune o mare problemă pentru libertatea presei”, a pretins atunci Laurent Wauquiez.

O informaţie de fapt falsă, după cum constată şi presa franceză, care se întreabă dacă nu cumva el a făcut o confuzie cu Bulgaria, unde jurnalista de investigaţii Victoria Marinova a fost asasinată luna trecută, sau eventual cu Slovacia, deşi acolo un jurnalist a fost cel ucis, Jan Kuciak, asasinat în februarie împreună cu iubita sa după ce investigase legături dintre mafia italiană şi politicieni locali.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare