spot_img
2.2 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăDezvaluiriRomânia TV: MARIAN MUNTEANU SE VA RETRAGE/ Liderul 21 Decembrie: Marian Munteanu...

România TV: MARIAN MUNTEANU SE VA RETRAGE/ Liderul 21 Decembrie: Marian Munteanu a primit bani pentru turnătoriile la Securitate

-

Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie, a declarat miercuri la B1 Tv că Marian Munteanu ar fi primit bani de la fosta Securitate pentru turnătoriile sale.

- Reclama -

UPDATE, 17.10: Surse citate de România TV anunță că Marian Munteanu se va retrage din cursa electorală.

- Advertisement -

Există o chitanță semnată de Marian Munteanu cu banii primiți de la Securitate, a apărut în 1990, noi am făcut solicitare din 2002 privind dosarul lui la Securitate, dar nu l-am primit, dosarul era la SRI, a precizat Mărieș.

Mărieș a mai spus că Marian Munteanu, propus candidat la Primăria Capitalei de PNL, în timpul manifestațiilor din Piața Universității din 1990, i-a reproșat că îi ataca pe Ion Iliescu, Silviu Brucan, Virgil Măgureanu și Petre Roman.

- Advertisement -

Mi s-a părut straniu că nu le-a lăsat să atacăm aceste persoane, am simțit că ceva nu e în regulă cu Marian Munteanu, a susținut Mărieș.

Copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga au solicitat miercuri dimineaţă CNSAS, în numele PNL, verificarea lui Marian Munteanu, candidatul propus de partid pentru Primăria Capitalei, au declarat pentru MEDIAFAX surse din CNSAS.

Sursele mele din CNSAS tocmai mi-au declarat ca „situatia este groasa in privinta lui Marian Munteanu” si ca „exista probleme clare” descoperite in privinta legaturilor acestuia cu fosta Securitate. Tot sursele mele mai spun ca lucrurile acestea sunt cunoscute de conducerea PNL, care cel mai probabil acum incearca sa faca „damage control” dupa ce s-au trezit cu cartoful fierbinte in brate, a scris pe facebook jurnalista Emilia Șercan.

Câteva date pe care le-am cules de la surse din CNSAS:– există un dosar pe numele lui Marian Munteanu, cel mai probabil de informator/colaborator al Securității, nu de urmărit;– foarte probabil, dosarul conține un angajament al lui MM și câteva note date de acesta Securității;– în ultimii ani, dosarul a fost cercetat de cam 20 de persoane care erau acreditate ca “cercetător” la CNSAS, dar nici un document din acel dosar nu a apărut în spațiul public, deși legea permite publicarea unor astfel de documente în interiorul unor “lucrări științifice”, a scris pe blogul său jurnalistul Cătălin Prisăcariu.

Florian Bichir, membru CNSAS, a declarat la B1 Tv că cererea PNL a fost făcută pe vechea lege. El a precizat că o cerere pentru verificarea lui Munteanu a fost făcută și de Alina Mungiu Pippidi.

CE A SCRIS FLUX 24 DESPRE TRECUTUL LUI MARIAN MUNTEANU:

21 decembrie 1989. Marian Munteanu era  lider al Asociației Studenților Comuniști (ASC) pe an în cadrul Facultății de Litere a Universității din București, unde acesta era student la secția de română- portugheză, dar potrivit declarațiilor sale publice era, de fapt, un opozant al regimului comunist.

“La prima şedinţă A.S.C. Marian a fost propus ca secretar de an şi ales cu o mare majoritate. A fost reales pînă în anul III. Era foarte potrivit pentru această funcţie […] După Revoluţie mi s-a părut ciudat că a fost din nou reales – de astă dată ca lider al studenţilor în Ligă. Consideram că oamenii care au avut înainte funcţii politice nu ar trebui să conducă şi acum. Marian a fost membru P.C.R. şi de aceea mulţi sau împotrivit la realegerea lui. Marian a răspuns însă că funcţia pe care a avut-o îi permitea să lupte dinăuntru împotriva sistemului. În rîndul celor care s-au opus alegerii lui Marian ca lider al Ligii m-am numărat şi eu.“, mărturisea fosta sa colegă Pupeza Codrina într-un articol publicat acum câțiva ani de Traian Călin Uba în România Liberă.

DUS LA ȚUȚEA DE AGENTUL SECURITĂȚII

Înainte de 1989 a fost unul din studenții care îl vizitau pe Petre Tuțea. Cel care i-a mijlocit acest lucru a fost Ioan Coja, profesor la Universitate și colaborator al Securității, care selecta studenții care îl vizitau pe Țuțea.

mmtuteaCoja a fost senator între 1992 și 1996 pe listele Partidului Democrat Agrar din România (care apoi a fuzionat cu Partidul Noua Românie în 1998, condus de Virgil Măgureanu), ca fondator al Asociației Culturale Vatra Românească, dar și ca și candidat la Primăria București în anul 2004 din partea Partidului Național Democrat Creștin (PNDC), aflat în acea perioadă sub conducerea directă a Noii Drepte.

Pe vremea când era profesorul lui Marian Munteanu și organiza grupuri de studenți pentru a-l îngriji pe Țutea, Ion Coja era și secretar PCR la Universitate.

Munteanu a dorit să candideze la președinție în 2000 din partea partidului lui Virgil Măgureanu și a PUNR, un partid naționalist din Ardeal susținut de foști ofițeri de Securitate.

A SEMNAT UN ANGAJAMENT CU SECURITATEA

În 1999, cotidianul Atac la Personă publică pe prima pagină în facsimil acordul de colaborare semnat de Munteanu cu Securitatea în septembrie 1988.

Munteanu nu a comentat niciodată acuzația privind colaborarea cu Securitatea.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img