LIBERALII SE CONTRAZIC ÎN PRIVINȚA LUI CĂTĂLIN PREDOIU: Mulți dintre noi l-am întrebat/ Nu a existat nici cel mai mic semn de întrebare

Liberalii se contrazic în privința atitudinii față de Cătălin Predoiu, premierul din umbră al noului PNL, după alegațiile în privința implicării acestuia în cazul de la Buzău privind finanțarea ilegală în care este cercetat fostul consilier prezidențial, George Scutaru. Cei din fostul PNL recunosc că i-au pus numeroase întrebări lui Cătălin Predoiu.  Cei din fostul PDL spun că în PNL nu există nici cel mai mic semn de întrebare faţă de Cătălin Predoiu.

Am discutat cu domnul Predoiu imediat ce au apărut aceste informații și l-am întrebat mai mulți dintre noi. Ne-a spus la toți același lucru, că nu are niciun fel de probleme, să fim liniștiți”, a declarat Marian Petrache, secretarul general al PNL, duminică seară la Digi24.

Eu nu am auzit să existe nici cel mai mic semn de întrebare şi domnul Cătălin Predoiu merge înainte cu angajamentul asumat. Am definitivat un program de guvernare, un program sustenabil, un program profesionist, cu o echipă largă de oameni în spate şi odată constituită o nouă majoritate parlamentară, cred că domnul Cătălin Predoiu poate fi susţinut ca prim-ministru şi cu o echipă care să nu mai repete greşelile de până acum”, a declarat luni dimineață la Radio France Internationale, vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, care vine din PDL.

Mai mult duminică seară la Digi 24, Marian Petrache îi sugera voalat lui Predoiu un gest asemănător celui pe care l-a făcut Scutaru: Motiv pentru care eu cred în oameni, cred că fiecare trebuie să-și ducă crucea lui și ar fi onest din partea oricăruia dintre noi, dacă știe că are o problemă – așa cum cred că a făcut George (Scutaru – n.r.) – să facă un pas înapoi de dragul echipei. Pentru că un partid înseamnă o echipă și e păcat ca un om să murdărească echipa”.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe

    Profesorul Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare