Liberal, atac la Iohannis: Ne tratează ca pe o rudă săracă

Viorel Cataramă, prim-vicepreşedintele PNL Sector 2, îl atacă pe Klaus Iohannis, despre care spune că tratează PNL ca pe ruda săracă, amintind de relaţia PNTCD cu Emil Constantinescu. Consiliul Naţional al PNL a decis în martie susţinerea lui Iohannis pentru un nou mandat la Cotroceni.

„Eu am trăit drama CDR din perioada 1997-2000; atunci, PNŢCD, partid cu lideri slabi, accepta şi vota orice propunere sau instrucţiune venită de la preşedintele Constantinescu; rezultatul unui astfel de comportament s-a văzut la alegerile din 2000. Astăzi, am senzatia că retrăiesc un sentiment similar. Din momentul în care a ajuns la Cotroceni, domnul Klaus Iohannis a tratat PNL ca pe o rudă săracă, de la care poţi cere oricând, orice, dar faţă de care nu ai nicio obligaţie”, a declarat Viorel Cataramă. prim-vicepreşedintele PNL Sector 2, pentru MEDIAFAX.

Acesta spune că, după demisia guvernului Ponta, preşedintele nu a făcut niciun efort să aducă PNL la guvernare, „ci l-a însărcinat pe Dacian Cioloş cu formarea noului cabinet, acceptând o guvernare, susţinută de PNL, cu accente socialiste, uneori chiar comuniste, fără să riposteze”.

Totodată, Viorel Cataramă îl acuză pe Klaus Iohannis că s-a opus, în mod constant, unor măsuri de sorginte liberală, de reducere a fiscalităţii şi a impus în fruntea partidului persoane care nu au performat.

„În toată această perioadă partidul l-a urmat orbeşte, însă a decontat singur o notă de plată usturătoare. Astăzi, preşedintele este pus cu spatele la zid; unele sondaje arată că o coaliţie USR-MRI are şanse însemnate să-şi propulseze propriul candidat, pe Dacian Cioloş, în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2019. Iar în această situaţie, preşedintele şi-a adus aminte de PNL: a hotărât să preia conducerea, a înfiinţat o structură, nestatutară, formată din 10 persoane, care nici teoretic şi nici practic nu poate conduce eficient, totul pentru a opri alunecarea singurului partid care îl susţine spre un scor îngrijorător. Iar PNL îl urmează, acceptându-i chiar gafele, cum ar fi declaraţia despre imposibilitatea plăţii pensiilor şi salariilor”, a mai afirmat Cataramă, pentru MEDIAFAX.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare