Home Analize Lia Olguța Vasilescu anunță probleme pentru orașe din cauza PNRR

Lia Olguța Vasilescu anunță probleme pentru orașe din cauza PNRR

0

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, președintele Asociației Municipiilor din România, a declarat, joi, că faptul că nu există nicio variantă să se prelungească durata Planului Național pentru Redresarea și Reziliență (PNRR) nu este o veste bună pentru marile orașe, în condițiile în care toate proiectele începute trebuie finalizate la jumătatea anului viitor și sunt foarte multe blocaje.

Vasilescu a declarat, joi după-amiază, că la Craiova se desfășoară comitetul director al Asociației Municipiilor din România (AMR) la care participă primarii de mari municipii, precum și Tánczos Barna – viceprim-ministru, ministerul Finanțelor, Attila-Zoltán Cseke – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Marcel-Ioan Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

‘Până acum s-au finalizat discuțiile cu ministerul Fondurilor Europene, cu domnul Boloș, cu niște vești nu foarte bune neapărat pentru noi, în sensul că nu există nicio variantă ca să se prelungească Planul Național de Reziliență – PNRR, ceea ce va însemna că toate proiectele pe care noi le-am început trebuie finalizate la jumătatea anului viitor. În condițiile în care sunt foarte multe blocaje, în primul rând care țin de partea legislativă, de legea achizițiilor, mai precis. Abia acum suntem în procedura în care reușim să avem contractele de execuție semnate. Asta înseamnă că firmele vor avea foarte puțin de lucru, adică sub un an de zile, dacă ne gândim la faptul că vreo trei luni este perioadă de iarnă și nu se poate lucra. Sunt campusuri mari, în valoare de aproximativ 30 de milioane de euro, pentru care evident că trebuia să dureze mult mai mult timpul afectat construirii și asta înseamnă că la final este foarte posibil ca toți să fim cu ele în lucru’, a spus Olguța Vasilescu, joi seara, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit primarului municipiului Craiova, marile municipii au destul de multe probleme în ceea ce privește derularea PNRR, în sensul că obțin foarte greu avizele. ‘Cel mai greu se obțin de la Ministerul Culturii, unde poate să dureze și un an de zile și se încearcă găsirea unei formule ca în cazul în care lucrările pe PNRR nu vor fi finalizate, partea de cheltuială care rămâne neeligibilă să nu rămână în sarcina primăriilor și să fie preluată de Guvern sau să se găsească o altă variantă de finanțare pe fonduri europene’, a mai spus Vasilescu.

Olguța Vasilescu a mai spus că administrația locală insistă de foarte mulți ani să se schimbe legea achizițiilor publice, așa cum sunt procedurile de achiziții pentru împrumuturi pe BERD, care sunt foarte rapide.

‘Să știți că în momentul în care facem achiziții pentru împrumuturi pe BERD, de exemplu, lucrăm pe proceduri diferite și foarte rapide, așa cum sunt procedurile din alte state, cum ar fi Polonia, unde gradul de absorbție este foarte mare. Din păcate, eu știu că s-a încercat de foarte multe ori modificarea legii achizițiilor publice și Comisia Europeană nu a fost de acord, pentru că în România zice-se ar fi și alte probleme și atunci ar trebui să fie mai multe frâne puse. Dar e o problemă faptul că noi abia acum la PNRR ieșim cu proiectele din procedurile de achiziție publică și mai avem doar un an de zile ca să le implementăm, este foarte complicat. Va fi complicat pentru constructor pe care vom pune presiune să facă mai repede, mai repede, mai repede și în același timp cred că vom ajunge totuși în situația în care vom avea întârzieri’, a mai spus primarul municipiului Craiova.

Ad

Exit mobile version