Leyen se plânge la Davos: China işi subvenţionează intens industria şi restricţionează accesul companiilor din UE pe piaţa sa. Beijingul încurajează companiile de energie să îşi mute activitatea în China, promiţându-le energie ieftină, costuri de personal reduse şi reglementări indulgente

Uniunea Europeană trebuie să lucreze şi să efectueze schimburi comerciale cu China în privinţa tehnologiei curate şi să insiste pentru condiţii concurenţiale echitabile, în loc de a căuta să se decupleze de la a doua cea mai mare economie a lumii, a declarat, marţi, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, conform Reuters.

În cadrul unui discurs susţinut la Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos, Von der Leyen a subliniat că China a plasat în rândul priorităţilor cheie, pentru următorii cinci ani, consolidarea inovaţiei şi producţiei din tehnologia curată, dominând în sectoare precum vehicule electrice şi panouri solare. „Însă competiţia pentru net-zero trebuie să se bazeze pe condiţii concurenţiale echitabile”, a spus şefa Comisiei, adăugând că Beijingul încurajează companiile de energie să îşi mute activitatea în China, promiţându-le energie ieftină, costuri de personal reduse şi reglementări indulgente.

China – a subliniat von der Leyen, îşi subvenţionează intens industria şi restricţionează accesul companiilor din UE pe piaţa sa. „Va trebui să lucrăm şi să facem comerţ cu China – mai ales în privinţa acestei tranziţii. Aşadar, trebuie să ne concentrăm mai degrabă asupra scăderii riscului decât asupra decuplării”. Acest lucru înseamnă folosirea instrumentelor interne ale UE pentru apărare comercială, precum recent implementatele reglementări ale subvenţiilor străine.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Criza locuințelor, marea problemă a Spaniei: Maricarmen Abascal, cazul care a șocat

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a asigurat-o duminică pe Maricarmen...

    Interzicerea exporturilor de motorină americană ar lovi din plin UK

    Regatul Unit s-ar putea confrunta cu consecințe grave dacă...

    Oaia de un milion de dolari

    Rasa Arashan a fost înregistrată oficial în Kârgâzstan în...

    Trump: Nu vom acționa militar in Cuba, o să facem o înțelegere

    Statele Unite probabil nu vor trebui să desfășoare o...

    Articole relationate

    Categorii populare