Letonia vrea un rol mai dominant al Germaniei în lume

Germania trebuie să joace un rol mai important în problemele globale, dat fiind dimensiunea şi bogăţia sa, a declarat pentru dpa preşedintele leton Egils Levits, înaintea vizitei la Berlin vineri.

„Germania trebuie să-şi asume mai multă responsabilitate în lume corespunzător forţei sale economice şi politice şi la nivel militar, de asemenea”, a spus Levits.

„În cadrul NATO, Germania depune eforturi pentru apărarea comună a spaţiului european. Aceasta are o importanţă deosebită pentru noi”, a spus el.

Într-o lume în schimbare, Germania trebuie să-şi asume un rol adecvat, a mai spus Levits. La mai bine de 70 de ani de la al Doilea Război Mondial, această ţară a devenit „un centru recunoscut şi foarte apreciat în Europa”.

„În vremuri tulburi, Germania a fost mult timp un fel de stabilizator, cancelarul de asemenea”, a spus el, referindu-se la Angela Merkel, care se află la cârma Germaniei din 2005.

Levits a declarat că nu este îngrijorat de potenţialul dominant al Germaniei, întrucât aceasta a fost întotdeauna capabilă să facă faţă dimensiunii sale, ţinând cont, în acelaşi timp, de preocupările altor state membre ale UE, din Europa Centrală şi de Est în special.

„Leg o politică de responsabilitate de Germania şi oamenii sunt foarte responsabili în ceea ce priveşte atitudinile şi modurile lor de a se comporta în urma experienţelor celui de-al Doilea Război Mondial ‘, a spus el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    România a importat pentru prima dată in istorie diesel din Albania și Tunisia

    Situația tensionată de pe piața carburanților, în special a...

    Americanii vor nichelul cubanez

    Statele Unite au anunțat joi noi sancțiuni împotriva Cubei,...

    Motorina a ajuns in Germania la 2,45 euro

    Prețurile combustibililor în Germania au crescut din nou față...

    Ucraina și-a făcut bugetul pe 2027 bazându-se de 46 miliarde de euro din străinătate

    Guvernul ucrainean a adoptat bugetul pentru anul 2027, ce...

    Trump spune că baza militară americană din Polonia e aproape

    Președintele american Donald Trump a salutat joi 'progrese majore'...

    Fritz recunoaște că PSD decide soarta lui Siegfried

    Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că premierul desemnat, Siegfried...

    Articole relationate

    Categorii populare

    Articolul precedent
    Articolul următor