Legăturile de afaceri primejdioase ale consilierului onorific al premierului, Victor Ponta: TRAFIC DE INFLUENȚĂ?

Victor Ponta, consilierul onorific al premierului Ciolacu, vinde servicii de consultanță privată unor corporații care se intersectează frecvent cu banii publici sau cu măsurile fiscale ale guvernului, arată o investigație a publicației Captura. Tranzacțiile firmei lui Ponta din ultimii doi ani sunt realizate cu holdinguri din Turcia și China, cu una dintre companiile austriece active în pădurile românești, cu o agenție de impresariat faimoasă în piață sau cu diferiți constructori de proiecte guvernamentale.

Marea corporație turcească Cengiz Holding este client de bază la firma de consultanță privată înființată de Victor Ponta la începutul lui 2021 (VP Projects Advisers). Consilierul lui Ciolacu încasează neîntrerupt, de doi ani, câte o sută de mii de lei pe lună din acest parteneriat .

Compania lui Ponta facturează direct către o filială minieră de aici a grupului turc, Cuprumold Mining SA. Aceasta e fosta societate de stat Moldomin, care administrează zăcământul de cupru de la Moldova Nouă, al doilea ca mărime din România, estimat la aproximativ un miliard de euro.

Numai în ultimii doi ani, Cengiz Holding a pompat astfel aproximativ 390 de mii de euro (1,9 milioane lei) în firma lui Victor Ponta. Suma a fost defalcată în 18 plăți.

  • 11 facturi plătite de Cuprumold Mining în 2022. Total: 1.183.914 lei
  • 7 facturi plătite de Cuprumold Mining până în iulie 2023 (inclusiv). Total: 691.460 lei.
  • Suma medie facturată de Ponta către Cuprumold Mining este de 98 de mii de lei (19.700 euro). Excepție face noiembrie 2022, când firma lui Ponta încasează dublu (196.814 lei).

Moldomin a fost cumpărată tot în 2021, la două luni după ce Ponta s-a lansat în consultanță, de Eti Bakir, cea mai importantă companie minieră din Turcia, parte a grupului Cengiz. Preluarea la pachet a portului industrial de la Moldova Nouă, construit special pentru transportul concentratelor cuprifere pe Dunăre către Marea Neagră, le aduce investitorilor turci un avantaj strategic pe piața globală a metalelor esențiale pentru noile tehnologii.

În 2022, societatea Cuprumold Mining, clienta consultantului Victor Ponta, a câștigat în instanță licența de exploatare a zăcământului după un proces lung cu ANRM (Agenția Națională pentru Resurse Minerale). Activitatea minieră se va relua în 2025, au anunțat turcii, care se așteaptă să exploateze anual zece milioane de tone de cupru

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare