Lecția sârbească a Dunării: Sârbii mai fac 3 porturi între care unul la Belgrad și vor să folosească râurile. Croazierele care trec pe Dunăre nu opresc în România, ci în Serbia

Ministrul sârb al Construcțiilor, Transportului și Infrastructurii, Goran Vesić s-a întâlnit la Belgrad cu secretarul general al Comisiei Dunărene, Manfred Zajc, evidențiind că râurile vor fi una dintre prioritățile activității sale. 

Vesić a spus că Serbia este mândră de faptul că este membru a Comisiei Dunărene, aceasta fiind una dintre cele mai vechi organizații internaționale.  

El a menționat că râurile internaționale și interstatale vor fi în centrul activității sale, deoarece Serbia nu își folosește suficient râurile, ceea ce a fost o mare greșeală. Vesić a adăugat că, în timp ce făcea parte din oficialitățile Belgradului, el a implementat planul președintelui Aleksandar Vučić de a coborî Belgradul pe râuri și că acum este timpul ca Serbia să se reîntoarcă râurilor sale.

De asemenea, Vesić l-a informat pe Zajc despre reconstruirea care sunt în curs a două porturi sârbești pe Dunăre, Bogojevo și Prahovo, apoi despre intenția de a se construi un nou port la Belgrad, despre proiectul „Să navigăm prin Serbia”, precum și despre intenția de a se construi la Belgrad două fabrici de epurare a apelor reziduale la Veliko Selo și Batajnica, prin care s-ar reduce numărul revărsărilor directe a apelor uzate din rețeaua belgrădeană de canalizare în Dunăre cu aproximativ 90 la sută.

Serbia a reușit să folosească porturile pe care le are pe Dunăre și în economie, dar mai ales în turism. Majoritatea croazierelor pe Dunăre de exemplu nu opresc în porturile românești, ci în cele sârbești, datorită condițiile mai bune și prețurilor mici. În comparație cu Serbia, România nu are nici o strategie pe Dunăre numită „cea mai ieftină autostradă”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare