Componența noii Comisii Europene, anunțate marți de Ursula von der Leyen, în opinia Le Monde, ”reflectă trei tendințe: autoritatea președintelui Comisiei, evoluția raportului de putere între statele membre în Europa și, în același timp, ascensiunea forțelor politice de extremă dreapta, confirmată de alegerile pentru Parlamentul European din iunie”. Concret, von der Leyen s-a străduit să înlăture ”cele mai agitate personalități”, cum este cazul fostului comisar din partea Franței, Thierry Breton.
”Înlocuirea lui în ultimul moment cu mai docilul Stéphane Séjourné a ilustrat capacitatea Ursulei von der Leyen de a face față uneia dintre cele mai puternice țări din Uniune”, însă, pe de altă parte, ”semn al vremurilor îngrijorătoare, ea a fost nevoită să integreze reprezentanți ai extremei drepte, cum ar fi italianul Raffaele Fitto, din partidul Fratelli d’Italia, vicepreședinte executiv, și austriacul Magnus Brunner, din ÖVP, care va gestiona problema migrației”, mai remarcă Le Monde.
”O altă realitate este aceea a influenței tot mai mari a țărilor din Europa Centrală și de Est în contextul războiului Rusiei în Ucraina în raport cu influența Germaniei și a Franței. Astfel, Polonia beneficiază de obținerea unui post crucial de comisar pentru buget. Țările baltice au monopol asupra politicii externe și securității: estoniana Kaja Kallas i-a succedat spaniolului Josep Borrell, iar lituanianului Andrius Kubilius i se încredințează noul portofoliu al apărării, a cărui sferă rămâne de definit”.
Politico observă că ”von der Leyen pare să fi răsplătit România pentru că și-a înlocuit candidatul masculin cu Roxana Mînzatu, fost ministru al fondurilor europene și acum europarlamentară la primul mandat, oferindu-i postul de vicepreședinte executiv al Comisiei pe lângă funcția de comisar pentru oameni, competențe și pregătire. Regăsim aici o mulțime de cuvinte la modă din jargonul socialist, însă în realitate portofoliul lui Mînzatu e neclar definit, iar unicul ei subordonat exclusiv va fi maltezul Glenn Micallef. (Portofoliul lui – al „echității integrării, tineretului, culturii și sportului” – reprezintă în esență o pedeapsă pentru faptul că La Valletta a refuzat să propună un candidat mai experimentat)”, mai comentează Politico.
