« După ce a sperat într-o cooperare cu ruşii pentru a găsi o soluţie negociată la conflictul sirian, guvernul de la Washington pare acum frustrat şi stupefiat ». Aşa începe analiza din Le Figaro consacrată recentei implicări ruse în Siria. Ziarul conservator francez reaminteşte mai întâi debutul operaţiunilor : Moscova lansează masive atacuri aeriene în coordonare perfectă cu trupele terestre ale lui al-Assad şi ale aliaţilor săi iranieni. Urmează apoi în fiecare zi o nouă « surpriză » : mai întâi ideea de a trimite « voluntari ruşi » la sol ; apoi propunerea preşedintelui cecen Kadârov de a trimite şi el « legiuni » în Siria. Urmează noi raiduri aeriene fără nicio coordonare cu turcii sau americanii iar toate – sau cel puţin 90 la sută dintre ele, din spusele americanilor – concentrate pe grupurile de opozanţi ai lui Assad, deci nu pe ţinte legate de organizaţia statul islamic. In fine, acum două zile bombardamente ruseşti cu rachete de croazieră de tip nou trase de la 1500 km distanţă. Esclada militară începe să îngrijoreze tot mai multă lume. In mod clar, strategia rusă se sprijină pe o « axă şiită” – Siria, Iran, Irak.
La Washington, în absenţa unui răspuns la protestele adresate ruşilor, analiştii dar şi Casa albă pariază pe o « împotmolire a Rusiei în Siria aşa cum a păţit-o şi în anii 80 în Afganistan”. In plus, implicarea rusă riscă să “sectarizeze” conflictul, să-i mobilizeze pe suniţi – majoritari în Siria – şi deci să-i atragă într-un război regional şi pe saudiţi şi pe restul monarhiilor din golful arabo-persic. Trecând însă peste aceste premoniţii, “Casa albă pare înainte de toate incapabilă să se decidă încotro s-o ia, ce strategie să aleagă în faţa Rusiei”, mai scrie Le Figaro. Si cum se întâmplă adesea în astfel de cazuri, apar la Washington diviziuni interne, fiecare vine cu o altă idee : Hillary Clinton vrea deasupra Siriei o zonă interzisă zborurilor, Obama o respinge, secretarul de stat american John Kerry face alte propuneri, şamd. “Obsedat de precedentul irakian din 2003, liderul de la Casa albă pariază probabil pe slăbiciunea economiei ruse care va limita repede acţiunile lui Putin în Siria. De partea sa, liderul de la Kremlin crede exact contrariul şi anume tocmai pentru că este slăbit pe plan intern şi în dificultate în Ucraina atunci nu are decât de câştigat în acest joc de poker strategic. Intervenind acolo, preşedintele rus trimite în plus mesaje în toate direcţiile : mai întâi Europei căreia pare a-i spune că dacă nu pune capăt sancţiunilor, poate continua să destabilizeze Orientul apropiat agravând astfel şi mai mult criza migranţilor. In paralel, Putin decredibilizează şi America lui Obama. Indiferent de rezultatul din Siria, el le arată europenilor cine are « curaj » să intervină în acel conflict şi cine nu. O parte dintre europeni, prompţi în a-i critica cu prima ocazie pe americani, aplaudă déjà intervenţia « salutară » rusă care va stopa valurile de refugiaţi. Kurzii sirieni, aliaţi tradiţionali ai americanilor, par şi ei a-şi pune întrebări şi să se gândească la un acord strategic cu Rusia ».
Analiza din Le Figaro se încheie pe o notă pesimist-realistă : « Chiar dacă Obama poate are dreptate pe termen lung mizând pe o posibilă împotmolire a Rusiei în Siria, mesajul său este inaudibil. In Siria însă, oamenii nu văd decât un singur lucru în aceste zile : slăbiciunea aparentă a Americii ».
