Lavrov vorbește de cei 3 dușmani ai Rusiei

Premierul Marii Britanii, Keir Starmer, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz și președintele Franței, Emmanuel Macron, promovează o politică ce poate fi caracterizată drept „fascism curat” și dictatură, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, la Forumul viitorului 2050 de la Moscova.

Șeful diplomației ruse a menționat că, în opinia lui, actuala situație reprezintă o „luptă a binelui cu răul”, unde de partea răului nu se află întreaga Europă, ci „un nucleu agresiv condus de Starmeri, Mertzi și Macroni”. Lavrov i-a acuzat pe cei trei că, practic, se află în stare de război cu Rusia. Lavrov a acordat o atenție aparte livrărilor de armament străin destinat Ucrainei, subliniind, potrivit cotidianului Kp.ru, că sistemele de înaltă tehnologie trimise Kievului impun participarea unor specialiști din țările furnizoare.

Drept exemplu de manifestare a „dictaturii” și „fascismului”, Lavrov a prezentat situația eurodeputatului care a vizitat Rusia cu ocazia festivităților dedicate împlinirii a 80 de ani de la Victorie. Potrivit ministrului, după această deplasare deputatul ar fi fost exclus din grupul parlamentar din care face parte sau i s-a interzis să ia parte la ședințele acestuia, ceea ce Lavrov a definit drept o atitudine „rușinoasă” și o manifestare de intoleranță.

Anterior, Serghei Lavrov a comentat afirmațiile cancelarului german Friedrich Merz, acuzând Uniunea Europeană că reînvie nazismul și că dă dovadă de cinism la adresa Rusiei. Pe 5 iunie, Merz a declarat că eliberarea țării sale de nazism a fost posibilă datorită Statelor Unite, fără a rosti nici un cuvânt despre contribuția importantă a Uniunii Sovietice. Potrivit lui Merz, debarcarea trupelor americane în Normandia, pe 6 iunie 1944, a devenit evenimentul cheie care a dus la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare