Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: În cadrul ceremoniei de deschidere a conferinței internaționale dedicate împlinirii a 240 de ani de la martirajul lui Horea, Cloșca și Crișan, am adus un omagiu nu doar unor oameni, ci unor simboluri – ale luptei pentru dreptate, libertate și demnitate

Județul Hunedoara este, din nou, loc de întâlnire al spiritului românesc cu istoria sa vie. În cadrul ceremoniei de deschidere a conferinței internaționale dedicate împlinirii a 240 de ani de la martirajul lui Horea, Cloșca și Crișan, am adus un omagiu nu doar unor oameni, ci unor simboluri – ale luptei pentru dreptate, libertate și demnitate. Evenimentul organizat la Deva este, pentru noi, mai mult decât un demers academic. Este un act de recunoștință. Un gest de reverență în fața acelor suflete mari care, în tăcerea unor vremuri crude, au ridicat vocea unui popor întreg.Hunedoara este județul celor Două Capitale, dar și al marilor conștiințe românești: de la daci și romani, la Horea, Avram Iancu și Simion Bărnuțiu. Aici, în munți, în piatră și în credință, s-a scris o parte din istoria noastră profundă, afirmă președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Cultura, istoria și credința au fost mereu coloana vertebrală a acestui județ. Ele ne-au ținut demni și ne-au arătat că, indiferent de încercări, rădăcinile noastre nu pot fi uitate. Astăzi, când Europa însăși caută un echilibru între identitate și integrare, suntem datori să ne întoarcem la reperele trecutului și să le redăm tinerelor generații în adevărata lor lumină. În semn de apreciere pentru contribuția remarcabilă la promovarea istoriei și valorilor naționale, am avut onoarea de a conferi titlul de Cetățean de Onoare al județului Hunedoara domnului Academician Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, și domnului Profesor Universitar Doctor Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române. Le mulțumesc, în numele comunității hunedorene, pentru contribuția deosebită la promovarea prestigiului și importanței istorice a județului Hunedoara prin activitatea științifică desfășurată. Le mulțumesc, cu aleasă considerație, Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, doamnei Natalia Intotero, ministru al culturii, consilierilor județeni, primarilor și viceprimarilor, cadrelor universitare, precum și tuturor celor prezenți astăzi – în mod special tinerilor, adevărați susținători ai culturii și ai istoriei naționale. Totodată, adresez mulțumiri Academiei Române, Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca și Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” pentru implicare și parteneriat, mai spune Nistor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare