Laura Vicol, șefa Comisiei Juridice din Camera Deputaților, susține candidatura unei femei pentru funcția de judecător la CEDO

Laura Vicol, președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, susține că ar fi bine pentru România ca pe lista finală a candidaților pentru funcția de judecător la CEDO, care va fi asumată de Guvernul României, să se regăsească și o femeie. Laura Vicol laudă faptul că printre candidații pentru funcția de judecător la CEDO din partea României se află și avocați, apreciind în mod special prestația avocatei ieșene Mihaela Tofan, din cadrul audierilor parlamentare care au avut loc zilele trecute. ”A trecut mai bine de o săptămână de la ședința reunită a comisiilor parlamentare care au audiat propunerile de candidați pe care Guvernul României le va înainta pentru funcția de judecător la CEDO. Am evitat să fac până acum comentarii, pentru a nu apărea ”discuții”, în ”focul” evenimentelor. Dincolo de părerile unora sau altora, eu cred că momentul a fost unul bun, din perspectiva rolului pe care Parlamentul, fie și de o manieră consultativă, trebuie să îl îndeplinească în această procedură.Și da, mai cred că ar fi bine pentru România ca lista finală de candidați care va fi trimisă la CEDO să includă și o femeie. Am fost bucuroasă de faptul că, în cursa pentru a ocupa această funcție onorantă, s-au înscris, pe lângă un procuror, un judecător și un profesor universitar și doi avocați. Personal, pot spune că am fost impresionată de prezentarea doamnei avocat Mihaela Tofan. Sper că cel sau cea care va ocupa funcția de judecător din partea României la CEDO să fie un adevărat promotor al ideii de dreptate. Este tot ceea ce contează” susține Laura Vicol într-o postare pe rețelele sociale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare