Laura Vicol: Instituția asistentului judecător se regăsește în mai multe state europene

Președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, social-democrata Laura Vicol, a explicat care au fost rațiunile proiectului de lege privind statutul asistentului judecător. Laura Vicol a precizat faptul că instituția asistentului judecător, cu diverse denumiri, a fost reglementată în legislația din mai multe state europene.

”Propunerea legislativă privind statutul asistentului de judecător a fost inițiată în urma rezultatelor obținute în cadrul proiectului „Optimizarea managementului la nivelul sistemului judiciar. Componenta de instanțe judecătorești”. Rezultatele proiectului au arătat potențialul acestei categorii profesionale de a contribui la optimizarea eficienței și calității actului de justiție, în urma testării acestui nou concept la nivelul instanțelor judecătorești.

Sunt și alte sisteme judiciare europene care au reglementat instituții similare și au apelat la o astfel de categorie de personal, sub diverse forme şi denumiri. Avizul Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni din noiembrie 2019 atestă întocmai că asistenții judiciari pot constitui ”sprijin pentru judecători, calitatea şi eficiența muncii putând fi, astfel, îmbunătățite în interesul societății şi al participanților la procedurile judiciare”.

Impactul pozitiv al activității desfășurate de asistenții de judecător în cadrul exercițiului pilot a fost deja recunoscut la nivel normativ, adoptarea O.U.G. nr. 127/2022, aprobată prin Legea nr. 384/2022, reprezentând un prim pas în vederea generalizării acestei categorii de personal de suport.

Prin prisma rezultatelor proiectului amintit, această categorie de personal a fost asumată de Guvernul României prin Hotărârea Guvernului nr. 436/2022, prin care au fost adoptate noua Strategie de dezvoltare a sistemului judiciar 2022 – 2025 şi planul de acțiune aferent acesteia, conform chiar aspectelor expuse și reținute în cuprinsul preambulului ordonanței de urgență.

Astfel, una dintre acțiunile prevăzute în Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2022 – 2025, a vizat chiar evaluarea şi valorificarea concluziilor şi rezultatelor privind instituţia asistentului judecătorului. 

Consacrarea normativă s-a făcut mai ales odată cu adoptarea, de către Parlamentul României, a noii Legi privind organizarea judiciară (respectiv Legea nr. 304/2022), în cuprinsul căreia, la art. 150, este reglementată explicit categoria asistentului de judecător.

În raport de aceste considerente, a fost elaborat proiectul de lege privind statutul asistentului judecătorului care a urmat etapele procedurii legislative în acord cu prevederile constituționale, fiind inclusiv transmis și avizat de către Consiliul Superior al Magistraturii” a explicat președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare