Apar candidații la președinția României ca ciupercile după ploaie. Unele otrăvitoare, altele doar dăunătoare bunului simț. Toate ciupercuțele iubesc dintr-o dată țara, fără să fi făcut ceva pentru ea și consideră că a venit momentul lor, chiar dacă au lăsat vid pe acolo pe unde au trecut. Este incredibil și amuzant cum, dintr-o dată, fiecare ciupercuță care a avut vreodată o funcție publică se simte chemată să ocupe cea mai înaltă poziție în stat, de parcă ar fi fost aleasă de o forță superioară să salveze națiunea. Să fie vorba de extratereștri oare (?), că Dumnezeu sigur nu le-a luminat mintea pe care întreaga nu o au. Că ai fost ministru al Justiției 6 luni și întregul tău mandat a fost o acțiune de PR, fără nicio reformă reală și durabilă, că ai fost la Nuclearelectrica pe un salariu pe care mulți nu îl visează, dar nu e clar ce realizări ai avut acolo, într-o industrie crucială pentru siguranța și independența energetică a țării, că ți-ai făcut un titlu de glorie în a porcăi partidul care te-a creat ca persoană publică, demonstrând o lipsă totală de loialitate și integritate – toate acestea sunt aspecte bine cunoscute de către public. Da, mă refer la cei cărora le insulți inteligența acum, scrie pe Facebook deputata PSD Laura Vicol, șefa Comisiei Juridice.
Ce nu înțelege nimeni este de unde vine această atitudine mesianică în raport cu alegerile prezidențiale? De unde acest sentiment de grandiozitate și auto-importanță? Unde sunt milioanele acelea de voci care au cerut candidatura ta? Într-o țară unde democrația ar trebui să fie vocea poporului, aceste auto-proclamări par mai degrabă o caricatură tristă a unui sistem politic sănătos. Un pic de revenire cu picioarele pe pământ nu strică. România nu are nevoie de salvatori autoproclamați, ci de lideri responsabili. Lăsați ciupercuțele la umbră, soarele nu le face bine.Sănătate!, mai spune Vicol.
