Maghiarii din Transilvania au ajuns printre grupurile etnice periclitate ale Europei şi nu pot opri continuarea declinului decât prin dobândirea drepturilor comunitare – a declarat László Tőkés, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), în „comunicatul său de Anul Nou” conform agenției maghiare de știri MTI.
În documentul trimis vineri agenţiei ungare de presă MTI, preşedintele CNMT a constatat: populaţia maghiară din Transilvania s-a înjumătăţit în decursul unui secol, în ultimele trei decenii declinul ei s-a accelerat, astfel încât trebuie să se confrunte cu faptul că a devenit un grup etnic periclitat, la fel ca celelalte comunităţi naţionale maghiare aflate în afara graniţelor Ungariei.
“Cu toate acestea nu trebuie să ne fie frică sau să ne speriem, pentru că asta ar duce la o abandonare de sine şi la un eşec sigur. Trebuie să ne strângem rândurile şi să ne organizăm pentru a munci şi a construi. Singurul răspuns la Trianon, la starea noastră actuală decăzută este dobândirea drepturilor noastre comunitare, autonomia. Revoluţia română din 1989 ne datorează încă o schimbare de regim cu privire la minorităţi – nu putem renunţa la acest lucru” – a scris László Tőkés, subliniind că 2024 este an electoral în România.
În comunicatul său, el a considerat o dezinformare deliberată a poporului român şi o incitare împotriva maghiarilor faptul că prim-ministrul Marcel Ciolacu a etichetat drept iniţiative “revizioniste” şi “toxice” proiectele de autonomie ale maghiarilor, pe care cele două camere ale parlamentului – conform instrucţiilor sale – le-a respins prin procedură de urgenţă în ultimele zile ale lunii decembrie.
În opinia lui László Tőkés, afirmaţia premierului că “suveranitatea şi integritatea teritorială a României nu pot face obiectul unor negocieri” este o simplă insinuare, întrucât proiectele legii autonomiei ale CNMT şi ale Consiliului Naţional Secuiesc nu ameninţă “suveranitatea şi integritatea teritorială a României Mari”.
“Vrem doar ceea ce se cuvine comunitatea noastre maghiare din Transilvania într-o societate democratică (… ) Citând manifestul lui Károly Kós, nu vrem mai mult şi nu vrem altceva decât ceea ce ne-a promis legea consfinţită de România, hotărârea de la Alba Iulia, şi anume: autonomia naţională” – a declarat preşedintele EMNT, adăugând: României nu i-a ajuns un secol de la tratatul de la Trianon pentru a crea legea minorităţilor promisă, legislativul de la Bucureşti “a sabotat în mod repetat” adoptarea acestei legi, care a fost inclusă ultima dată în programul de guvernare în anul 2020 şi apoi în 2021.
László Tőkés a reamintit: în decembrie, în Statele Unite ale Americii, delegaţia UDMR a atras atenţia politicienilor de la Washington asupra consolidării AUR, promotoarea “retoricii extremiste, populiste, legionare”, o ameninţare serioasă la adresa maghiarilor din Transilvania şi a României. El şi-a exprimat opinia că, deşi afirmaţia este corectă, realitatea este că antimaghiarismul visceral care aminteşte de epoca naţional-comunistă este mai mult sau mai puţin comun întregii clase politice româneşti.
“Desemnarea AUR ca ţap ispăşitor distrage atenţia de la orânduirea naţionalistă a statului român, în special de la foştii parteneri de coaliţie ai UDMR sau chiar de la persoana preşedintelui Klaus Iohannis, care asistă, prin tăcere complice sau chiar în mod activ, la răspândirea maghiarofobiei în România. Trebuie să se înţeleagă că victima nu poate fi niciodată un aliat al făptuitorului, aşa cum nu trebuie să intre fără suspiciuni în capcana sindromului Stockholm. A fi acolitul unei coaliţii între naţional-liberali şi social-democraţi, bazate pe capturarea comună a prăzii, ar însemna să sacrificăm valorile şi interesele naţionale unor interese de partid” – a avertizat preşedintele CNMT în comunicatul său emis cu ocazia Anului Nou.