spot_img
miercuri, 4 februarie, 2026
-2.3 C
București

László Tőkés a câştigat definitiv procesul în care a acuzat că a fost calomniat când a fost numit spion si trădător

László Tőkés, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), a câştigat definitiv procesul în care a solicitat daune morale postului de televiziune Antena 3, respectiv foştilor ofiţeri de securitate care l-au calomniat, numindu-l spion şi trădător de ţară, a anunţat vineri publicaţia maghiară „Krónika”, care a prezentat comunicatul emis de biroul preşedintelui CNMT.

În procesul intentat în 2014 pentru obţinerea de daune morale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (ÎCCJR) a declarat definitivă sentinţa pe care Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat-o în decembrie 2019, după mai multe recursuri şi rejudecări.

“Krónika” a amintit că într-o emisiune de tip talk-show care a avut loc în prime-time, la data de 15 septembrie 2014, pe postul de televiziune Antena 3, Filip Teodorescu, un fost ofiţer de securitate, Ioan Talpeş, fostul şef al SIE, respectiv prezentatorul Mihai Gâdea (care între timp a devenit directorul postului de televiziune) au încercat să spele imaginea Securităţii care a jucat un rol ruşinos în timpul revoltei populare izbucnite la Timişoara în 1989, şi l-au acuzat pe pastorul reformat – a cărui atitudine anti-dictatură a reprezentat o scânteie pentru izbucnirea revoluţiei – că ar fi un trădător de ţară şi ar fi fost un spion al Ungariei.

Sentinţa definitivă obligă postul de televiziune şi angajatul acestuia la plata, în solidar, a unor daune morale de 10 000 de lei, în timp ce Teodorescu (astăzi în vârstă de 84 de ani) trebuie să plătească 15 000 de lei daune morale. Potrivit avocatului reclamantului, Talpeş (astăzi în vârstă de 79 de ani) “a scăpat”, întrucât acesta l-a calomniat pe László Tőkes “doar” într-un material inserat în emisiune.

Avocatul Előd Kincses a adăugat că iniţial au fost solicitate daune morale în cuantum de 40 000 de euro.

“În final, ÎCCJR nu a ţinut cont de argumentul potrivit căruia calomnierea iniţiatorilor revoluţiei de la Timişoara, dezonoarea memoriei victimelor, batjocorirea fostei solidarităţi româno-maghiare şi punerea într-o lumină falsă a acestor evenimente istorice marcante nu poate reprezenta o banală greşeală a presei. Sumele reprezintând daune morale care vor ajunge la László Tőkés pot fi numite ca fiind simbolice, însă esenţa este că am obţinut această sentinţă care condamnă persoanele care au calomniat şi defăimat, şi au prezentat evenimentele într-o lumină falsă”, se concluzionează în comunicatul emis de biroul preşedintelui CNMT.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Putin s-a ținut de cuvânt

    Președintele american Donald Trump a declarat că Moscova și-a...

    Trump: Negociem cu Iranul „chiar acum”

    Președintele american Donald Trump a declarat astăzi că țara...

    Șeful CJ Caraș Severin, un habarnist deputat AUR și drumul morții

    În urma declarațiilor deputatului AUR Samuel Miclău, președintele Consiliului...

    După protestele din maghiarime, Kelemen Hunor cere Guvernului să reducă taxele locale

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat marţi că va...

    Ucrainienii ne-au distrus turismul din Deltă

    Operatorii din Delta Dunării reclamă faptul că numărul turiștilor...

    Articole relationate

    Categorii populare