La Spitalul Medipol din Istanbul, unde este internat Ponta, s-a operat şi Erdogan

Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde luni a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi premierul Victor Ponta, este cel la care s-a operat şi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, în noiembrie 2011 şi în februarie 2012, transmite Mediafax.

În anul 2011, Tenzile Erdogan, mama lui Recep Tayyip Erdogan, în vârstă de 88 de ani, diagnosticată cu colecistită acută, a fost internată şi ea în Spitalul Medipol, unde a murit după câteva zile. De asemenea, Datuk Seri Abdul Hadi Awang, liderul Partidului islamic panmalaysian, a fost tratat în iunie 2014 în Spitalul Medipol din Istanbul, pentru probleme respitarorii.

Spitalul Universitar Medipol din Istanbul este cel mai mare centru medical privat din Turcia, având secţii de medicină generală, chirurgie cardiovasculară, oncologie şi stomatologie.

Premierul Victor Ponta a fost operat, luni, la genunchiul stâng, la Spitalul Medipol din Istanbul.

„România Liberă” a scris că Spitalul Medipol ar aparţine unui fost coleg de bancă şi susţinător al preşedintelui Recep Erdogan, Fahretin Hogea, preşedintele Turciei şi omul de afaceri Fahretin Hogea având mai multe afaceri împreună.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare