La o grădiniță din Satu Mare copiii au primit, în prima zi a noului an şcolar, cravate de ”pionieri” sau ”şoimi ai patriei”

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Satu Mare face verificări după ce la o grădiniţă din municipiu copiii au primit, în prima zi a noului an şcolar, cravate de ”pionieri” sau ”şoimi ai patriei”, fiind prezentate materiale despre Nicolae Ceauşescu. Activitatea ar fi fost organizată ”cu scopul de a familiariza copiii cu aspecte din viaţa de odinioară, prin intermediul jocului şi al poveştilor”, însă ISJ atrage atenţia că ”este esenţial ca activităţile să fie adaptate nivelului de înţelegere al copiilor fiind strict interzise orice abordări cu conotaţie politică sau ideologică”.

Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare a transmis, marţi, precizări după ce presa locală a relatat că, la Grădiniţa Samus din municipiu, copiilor li s-au pus cravate precum cele de ”pionieri” sau ”şoimi ai patriei”, fiind prezentate materiale legate de perioada comunistă şi Nicolae Ceauşescu. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare