La Cernăuți se pregătește confiscarea bisericilor ortodoxe românești

Primarul orașului Cernăuți, Roman Kliciuk, a anunțat că la viitoarea ședință a Consiliului local va fi examinat un proiect de decizie, înregistrat la Departamentul de Dezvoltare Urbană și Arhitectură, care prevede anularea dreptului la folosință a terenurilor din oraș pentru organizațiile religioase, pe care el le-a numit  „legate de ocupanți”, făcând referire la Biserica Ortodoxă Ucraineană, care până în mai 2022 s-a subordonat din punct de vedere juridic Patriarhiei de la Moscova, transmite BucPress din Cernăuți, publicație a românilor bucovineni.

CE MAI SPUNE BUCPRESS:

Care va fi soarta ortodoxiei românești?

Rămâne o întrebare deschisă ce va fi cu bisericile din orașul Cernăuți în care serviciul divin este oficiat total sau parțial în limba română. Toate bisericile românești din regiune continuă să fie subordonate Mitropolitului Onufrie, enoriașii argumentând că până acum li s-a permis să se roage în limba maternă.

Anularea dreptului la folosință a terenurilor din Cernăuți pentru organizațiile religioase acuzate de colaborarea cu Rusia ar putea scoate în stradă mai mulți enoriași care nu se simt legați de noua biserică ucraineană. Este incert viitorul Bisericii „Sfântul Nicolae” (sfințită în 1939), construită după modelul Bisericii „Sf. Nicolae Domnesc” din Curtea de Argeş, a Bisericii „Înălțarea Domnului” (sfințită în 1938), a Bisericii din Corovia (localitate alipită la Cernăuți în urma reformei locale), a Bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din suburbia Roșa, a altor biserici în care serviciul divin se desfășoară total sau parțial în limba română.

Ar fi bine ca primăria orașului Cernăuți să se consulte cu reprezentanții comunității românești privind soarta juridică a acestor lăcașe de cult, pentru că adoptarea unor decizii în baza copierii modelului din Kiev sau din alte regiuni mult mai omogene din punct de vedere etnic ar putea genera diverse neînțelegeri sau conflicte la nivel regional.

Potrivit unui studiu realizat în toamna anului trecut de Institutul de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți și finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, jumătate dintre membrii comunității românești din Ucraina au declarat că frecventează serviciile divine în limba română la Biserica Ortodoxă Ucraineană păstorită de Mitropolitul Onufrie, care s-a subordonat canonic până la sfârșitul lunii mai 2022 Patriarhiei de la Moscova, iar 29% au precizat că sunt creștini, dar nu frecventează serviciile divine.

Problema conflictului dintre cele două biserici ortodoxe din Ucraina trebuie rezolvată, potrivit opiniei a 41% dintre respondenți, prin unirea celor două mitropolii într-o structură separată prin dialog și buna înțelegere. 30% dintre vorbitorii de limba română consideră că trebuie găsită o altă soluție, 20% își doresc subordonarea tuturor lăcașelor de cult Bisericii Ortodoxe Ucrainene păstorită de Mitropolitul Onufrie, iar  9% –Bisericii Ortodoxe Ucrainene păstorită de Mitropolitul Epifanie.

Românii din regiunea Cernăuți susțin într-un procent mai mare Biserica Ortodoxă Ucraineană păstorită de Mitropolitul Onufrie, spre deosebire de locuitorii celorlalte regiuni, considerând că fosta mitropolie subordonată canonic Patriarhiei de la Moscova trebuie să fie una dominantă în societate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După meciul de fotbal cu Anglia, Argentina acuză Londra de „invazie militară”

    Autoritățile argentiniene au protestat către Regatul Unit cu privire...

    Demisionarul ministru ucrainean al Apărării cere demiterea șefului Armatei

    Mihailo Fedorov, care a demisionat din funcția de ministru...

    Acțiunile Gazprom au picat sub minimul crizei din 2008

    Acțiunile Gazprom de la Bursa din Moscova au scăzut la 83,98 ruble pe...

    Șeful liberal al CJ Cluj anunță înființarea unei Platforme Liberal Conservatoare in interiorul PNL

    Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, liberalul Alin Tișe, a...

    Zanzibar-ul lui Bolo rămâne singur

    Ioan Popa, primarul liberal al Reșiței, poreclit Zanzibar, omul...

    Prețul motorinei ar putea depăși pragul de 10 lei/litru în septembrie

    Prețul motorinei ar putea depăși pragul de 10 lei/litru...

    Secarea Dunării: Comerțul și turismul, lovite

    Valul de căldură extremă, care lovește România, produce o...

    Articole relationate

    Categorii populare