La aproape jumătate dintre locuințele alimentate cu gaze naturale din România nu au fost realizate verificări și revizii ale instalațiilor

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), afirmă că aproape jumătate dintre locuințele alimentate cu gaze naturale din România nu au realizate verificări și revizii ale instalațiilor.

Chisăliță consideră că această situație are drept cauză eliminarea, în 2011, a obligației ca verificarea periodică a instalației de gaze să fie realizată de operatorul de distribuție din zonă și introducerea posibililității ca aceasta să fie făcută de orice firmă autorizată ANRE, aleasă de consumator, care, „în baza unui preț corespunzător”, „poate obține avizul favorabil” chiar dacă „mai sunt abateri de la normativ”. Potrivit lui Chisăliță, printre cauzele exploziilor mai sunt neglijența umană, necunoașterea amplasamentului conductelor, infrastructura „îmbătrânită” și lipsa educației civice. Președintele AEI mai spune că această situație poate fi rezolvată prin „reconstruirea unor activități integrate pe verticală și care să reunească în activitatea de distribuție și activitățile auxiliare specifice proiectării, construcției și verificării instalaților de utilizare, cu reglementarea tarifelor aferente”, scrie News.ro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Banii din PNRR au dus la o ușoară creștere economică

    Economia României va înregistra o recesiune ușoară pe ansamblul...

    Merz ii cere lui Trump să nu facă surprize Ucrainei la întâlnirea cu Putin din China

    Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut astăzi președintelui american...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Articole relationate

    Categorii populare