Lukașenko: Toți evreii din Belarus ar trebui plasați sub control

După mesajul anual către națiune, prezentat miercuri în parlament, în care a subliniat că Belarus este “o insulă de stabilitate și ordine”, președintele Aleksandr Lukașenko a declarat că toți evreii din Belarus ar trebui plasați “sub control”. Preşedintele l-a criticat în termeni duri pe Iuri Ziser, proprietarul unuia dintre cei importanți furnizori de servicii de internet din această țară, relatează Radio Svoboda, anunţă Agerpres.

Aleksandr Lukașenko i s-a adresat lui Semion Șapiro, președintele Comitetului executiv regional Minsk, etnic evreu, şi a adus critici severe la adresa lui Iuri Ziser, proprietarul site-ului TUT.by: “Am fost informat că acest Ziser nu se poartă decent. Cât timp se mai poate lucra așa? V-am rugat încă de acum un an ca toți evreii din Belarus să fie plasați sub control! Nu putem în niciun fel normaliza un om?”.

Într-o declarație telefonică pentru postul Radio Svoboda, Iuri Ziser și-a exprimat surprinderea în legătură cu acest atac la adresa etniei sale. „Am fost surprins. Nu îmi pot imagina cum poți „să controlezi” toți evreii. La urma urmei, ei nu reprezintă o organizație. În genere, cum poți controla o etnie? Sunt zeci de mii de evrei în Belarus”, a afirmat el.

„Noi, desigur, ascultăm punctele de vedere ale acestor persoane. Dar luăm deciziile în mod independent, pe baza politicii noastre editoriale”, a mai spus Iuri Ziser, care a făcut această declarație din Amsterdam, unde se află într-o călătorie de afaceri.

Aleksandr Lukașenko a mai făcut declarații antisemite și în trecut, potrivit aceluiași post de radio.

În 2007, președintele belarus a făcut obiectul unor critici din partea Israelului după ce numise orașul Bobruisk drept „o cocină” și a spus că această stare de degradare a orașului poate fi explicată prin faptul că acolo trăiesc mulți evrei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Viktor Orbán pierde Puterea după 16 ani

    Partidul de opoziție Tisza din Ungaria ar urma să...

    Kremlin: Mai avea de eliberat 17-18% din Republica Populară Donețk

    Dezacordurile teritoriale dintre Moscova și Kiev se limitează la...

    A mințit CIA cu Murmurul Șoaptelor

    Cel mai recent dispozitiv al CIA, „Ghost Murmur”, care,...

    Articole relationate

    Categorii populare