COMENTARIU DE CONTELE DE SAINT GERMAIN (PRELUARE BLOG)
Așa mobilizare de forțe pentru apărarea unui om care, departe de a fi victima cuiva, face el victime nevinovate cu ghiotura, nu mi-a mai fost dat să văd de pe vremea lui Ceaușescu.
Este ceva cu totul și cu totul neromânesc. Efectul experimentării unei fantezii alogene, al unui transplant hazardat, făcut la plezneală, fără a se lua în calcul anticorpii. După ce semnele respingerii transplantului au apărut, s-a recurs la perfuzii și aparate! Aparate de stat și diplomatice. Acesta este stadiul în momentul de față.
Doamna Laura Kovesi era prea tânără, la numire, pentru a se întreba și a înțelege ce se întâmplă și de ce tocmai ea. Injectată din abundență cu hormonii puterii, i s-a părut că ascensiunea ei galopantă ține de firesc și nicidecum de un experiment malformant. Acum, cel mai probabil, constată pe propria-i piele efectele secundare. Ar vrea să se retragă dar nu este lăsată.
Semnele respingerii grefei numită „luptă anticorupție”, în forma ultrapolitizată dedicată cobaiului România, au început să se manifeste, cu vigoare, odată cu izbucnirea scandalului Black Cube. Reacția de atunci a autorităților, disproporționată, aberantă, zgomotoasă, belicoasă, încercarea ostentativă a acestora de a demonstra țării și lumii întregi, universului dacă s-ar fi putut, că Laura Kovesi este un bun național de patrimoniu, de care nimeni, nici măcar Mossadul, nici chiar președintele Iohannis, nu se poate atinge, erau, deja, simptomatice.
Scandalul cu plagierea tezei de doctorat și modul rușinos in care așa ziși experți și așa zise comisii au încercat să o spele pe doamna Kovesi de niște pete etice mai persistente chiar și decât cele lăsate de fierul roșu al apartenenței, au accentuat impresia de protecție sfidătoare.
Nici dezvăluirile lui Ghiță și nici demiterea lui Coldea nu au reușit să o scoată din joc, cu toate că un astfel de deznodământ părea iminent. Cineva situat deasupra normalității și a interesului național românesc se încăpățâna să-i țină capul afară din mizerie, în vârful unei prăjini telescopice care, pe măsură ce mai apărea o dezvăluire compromițătoare, mai scotea un segment prelungitor.
Acum, serialul lui Dan Andronic intitulat „Noi suntem statul”. Devastator! Cu Laura Kovesi în ochiul ciclonului. Au fost trimiși de urgență, să-și pună pieptul în zidul de protecție a intangibilei, chiar doi dintre participanții la întâlnirea de pomină din seara prezidențialelor din 2009:
- Gabriel Oprea, care susține că el a organizat atunci doar o nevinovată cină prietenească; este atât de terifiat de forța răzbunătoare a doamnei Kovesi încât nici nu are curajul să-i pronunțe numele în declarația sa;
- Eugen Nicolicea, care recunoaște din proprie inițiativă (oare?) că da, a fost acolo, dar a plecat înainte de ora 9 (21:00), nevăzând-o printre participanți pe șefa DNA. Săracul Nicolicea, deși fusese invitat la o cină prietenească, n-a mai apucat să se așeze la masă deoarece versiunea ce i-a fost transmisă spre popularizare avea rostul de a nega, chiar dacă pentru un interval orar incomplet, prezența doamnei Kovesi acolo.
Este atât de strident modul în care toate eforturile venite dinspre sistem se concentrează numai și numai pe salvarea Laurei Kovesi încât te întrebi dacă o astfel de determinare, o astfel de rezistență descalificantă în fața evidenței, nu răspund cumva unui ordin imperativ venit din afară, în fața căruia, cei care l-au primit, nu au decât opțiunea executării fără crâcnire.
Evident că așa stau lucrurile! Cineva, care nu înțelege România dar vrea să o administreze cu mână de fier, ridică în jurul Laurei Kovesi baricade, ziduri de protecție, obstacole dintre cele mai butaforice care, prin orice fel de mijloace, să o protejeze pe aceasta de consecințele propriilor ei abuzuri.
Ce mă uluiește în toată această încercare de protecție este nu cinismul celui care ordonă ci prostia celor care execută. Lipsa lor de clarviziune și de instinct de conservare.
Am spus-o și o repet: în rolul în care a fost distribuită, Laura Kovesi a trebuit să comită (și a comis) nenumărate fapte incriminabile. Chiar penale. Pentru care există probe. Tot nenumărate. De la mărturii convergente de martori, până la documente și inregistrări.
Probele grele sunt deținute, evident, de oameni din sistem. Care, într-un fel sau altul, le au pentru că au fost și ei parte a jocurilor murdare ale Laurei. Ei sau instituțiile lor. Din diverse motive (autoapărare, răzbunare, conștiință), unii dintre acești deținători de probe au început, la un moment dat, să vorbească. Astfel s-au format bulgări de zăpadă care au declanșat, în final, avalanșa.
Ceea ce nu înțeleg colegii de „sistem” ai doamnei Kovesi, cei din gașca „noi suntem statul” (dar nu numai aceștia), este că, pe măsură ce rezistența pe post a Laurei Kovesi se prelungește, dezvăluirile compromițătoare care o vizează vor crește atât în gravitate cât și în altitudine ierarhică. Dacă la început era incriminată doar ea, cu plagiatul ei și cu chefuri cu lăutari prin cramele lui Ghiță, după aceea a fost atras în scandal și Coldea, care a căzut. Acum s-a ajuns la un grup infracțional larg, care, în casa lui Oprea, mistifica alegerile prezidențiale din 2009. Păstrându-se ritmul și tendința, vom afla curând că și prezidențialele din 2014 au fost deturnate cam de aceleași personaje din 2009, doar că, în acest caz, unda de șoc îl va lovi direct în plex și pe actualul președinte, cu tot staful său de mahări plantați prin instituții publice sau prin ambasade. Vor aceștia, vrea Klaus Iohannis, ca în siajul scufundării șefei DNA să fie și ei înghițiți de vârtej?
Cam asta îi așteaptă dacă nu stopează, cumva, avalanșa dezvăluirilor împotriva Laurei Kovesi. Mai ales acum, când, în captivitate fiind, Sebastian Ghiță devine mult mai periculos decât înainte.
Iar această avalanșă nu va putea fi stopată decât prin demiterea, demisia sau promovarea pe un post european a actualei șefe a DNA.
Domnul ambasador Klemm, arhitectul zidului de protecție ridicat în jurul Laurei Kovesi, s-a gândit probabil că, pe latura dinspre ocean, acest zid va rămâne veșnic deschis. Mie mi se pare, însă, că, la reflux, unii vor profita de situație și vor închide cercul. Cu ziduri înalte și cu porți grele. Ba, mai mult, îi vor pune și acoperiș.
Am descris, cumva, o temniță?
Să se gândească la asta strategii apărării Laurei Kovesi cu orice preț. Chiar cu prețul compromiterii, în fața românilor, a ideii de justiție. Și să se mai gândească aceștia dacă nu cumva respectiva temniță va fi suficient de încăpătoare ca să-i găzduiască și pe ei, în cazul în care vor nesocoti, în continuare, ideea de dreptate, evidențele și bunul simț.
