spot_img
sâmbătă, 28 februarie, 2026
-0.2 C
București

Kovesi, pledoarie pentru arestările preventive

Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a declarat joi că susținerea ambasadelor străine și a Comisiei Europene contează foarte mult, în contextul în care, de foarte multe ori, cei care lucrează în DNA simt că ”se luptă cu morile de vânt” în condițiile în care la fiecare două săptămâni apare câte un proiect nou de lege, care, dacă ar fi adoptat, le-ar încurca activitatea.

A contat și contează foarte mult. Și susținerea ambasadelor străine, și susținerea Comisiei Europene. Pentru că nu te simți singur în această luptă. Vă spun sincer, de foarte multe ori simțim că ne luptăm cu morile de vânt. La fiecare două săptămâni apare câte un proiect nou de lege, apare câte un amendament care, dacă ar fi adoptat, ne-ar încurca în activitate. Cred că semnalul nu este foarte bun. Și nu mi se pare firesc să oprești un astfel de amendament doar când există presiune publică. Ar trebui să existe o cenzură în interiorul partidelor care fac astfel de amendamente, a afirmat șefa DNA, într-u interviu pentru ”Adevărul”.

Kovesi a susținut că nu este corect să se scoată infracțiunile de corupție din categoria celor pentru care nu se poate propune arestarea preventivă. „Ce semnal dai ca politician? Poți să furi cât vrei, poți să dai mită cât vrei că nu vei ajunge la pușcărie”, a subliniat șefa DNA.

Hot this week

Topics

Mai mult

    AI va omori motorul de căutare Google

    Directorul general al Condé Nast, Roger Lynch, a declarat pentru Financial...

    India, cuiul lui Pepelea intre Afganistan și Pakistan

    În noaptea de 27 februarie, ministrul pakistanez al Apărării,...

    Fritz, sedus de milițianul Caragea: Nu e numire politică, ci făcută de un minister

    Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că numirea lui...

    Trump: Facem o „preluare amiabilă a Cubei”

    Statele Unite ar putea efectua o „preluare amiabilă a...

    Ungaria mută economic puternic in Serbia

    La forumul de afaceri ungaro-sârb sunt reprezentate 47 de...

    Articole relationate

    Categorii populare