”Klaus, neamţule care te dai „oltean”, ţi-a plăcut drumul până la Craiova? Îţi garantez că dacă semnai să fiu ministru la Transporturi, până acum era jumătate făcut!”

Fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu, a cărei numire la Ministerul Transporturilor a fost respinsă de Klaus Iohannis, îi transmite acestuia că dacă ar fi numit-o, drumul până la Craiova ar fi fost făcut până la jumătate, răspunzând astfel criticilor preşedintelui referitoare la faptul că PSD promite ba autostradă, ba drum rapid între Piteşti şi Craiova.

”Klaus, neamţule care te dai „oltean”, ţi-a plăcut drumul până la Craiova? Îţi garantez că dacă semnai să fiu ministru la Transporturi, până acum era jumătate făcut!”, scrie Lia Olguţa Vasilescu pe Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, sâmbătă, la reuniunea regională a PNL de la Craiova, că, pe scurt, PSD pentru România a fost şi este o catastrofă. Iohannis a spus că România a ajuns aici prin alegeri, când pesediştii au promis marea cu sarea şi au realizat nimic.

El a spus că a venit cu maşina de la Piteşti la Craiova. „M-am aşteptat să găsesc o bucată de drum rapid sau de autostradă, pentru că de când sunt eu în politică PSD promite ba autostradă, ba drum rapid. Acest drum evident nu este, dar în rest, dacă ne uităm prin ţară, PSD a realizat mii de km. de autostradă… cu creionul, dar în fapt nimic. Autostrăzi promise nu avem”, a adăugat preşedintele.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare