Klaus Iohannis şi Traian Băsescu, vizite la „indigo” în primele patru luni de mandat

În primele patru luni de mandat la Cotroceni, Klaus Iohannis şi Traian Băsescu au avut întâlniri oficiale cu lideri din aceleaşi state. Europa de Est, Belgia, Germania şi Italia au fost principalele destinaţii ale şefilor de stat din România în 2005 şi 2015, transmite Digi 24.
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, în Italia, întâlniri cu premierul Matteo Renzi şi cu omologul său italian, Sergio Mattarella. Este a unsprezecea deplasare externă a şefului statului, în cele patru luni de mandat.

Prima vizită a preşedintelui Klaus Iohannis a fost în Franţa, în ianuarie. A mers atunci la „Marşul Solidarităţii”, după atentatele care au făcut 17 victime la Paris.

A urmat participarea la Consiliile Europene de la Bruxelles. Iar până acum a avut întâniri oficiale cu liderii din Republica Moldova, Polonia, Ucraina şi Italia.

Cu zece ani în urmă, România avea un alt şef de stat cu aceeaşi traiectorie externă fulminantă. În primele patru luni de mandat, Traian Băsescu a avut întrevederi oficiale cu lideri de la Chişinău şi a mers în Ucraina, Polonia şi Rusia. Din agenda lui nu au lipsit nici Germania ori Italia.

În timp ce preşedintele Klaus Iohannis a trecut prin şapte state, Traian Băsescu a vizitat nouă ţări. Cei doi preşedinţi au în comun şase destinaţii externe în primele patru luni la Palatul Cotroceni.

„E bine să-ţi întăreşti partenerii juniori, aspiraţionali, pentru care intrarea în spaţiul Schengen ar fi un pas înainte de consolidare a statutului de titulari ai Uniunii Europene”, a spus analistul Emil Hurezeanu în emisiunea Jurnalul de Seară de la Digi24.

„Agenda unui preşedinte este făcută de agenda politicii externe a ţării, care nu se schimbă în funcţie de culoarea politică a preşedintelui. Întâmplător, culoarea politică nici nu e atât de diferită. Vorbim despre un conservator între 2004 şi 2014 şi de un conservator după 2014”, a explicat politologul Cristian Pârvulescu.

Următoarea vizită programată de preşedintele Klaus Iohannis este la Vatican, la mijlocul lunii mai, atunci când şeful statului şi soţia sa se vor întâlni cu Papa Francisc.

Deplasările lui Klaus Iohannis:

Franţa

Belgia

Republica Moldova

Germania

Polonia

Ucraina

Italia

Deplasările lui Traian Băsescu:

Republica Moldova

Ucraina

Polonia

Marea Britanie

Rusia

Belgia

Germania

Italia

Luxemburg

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare